Iulian Chifu // După discursul lui JD Vance la Munchen, relațiile transatlantice în răcire accentuată

E o veche butadă care a fost caracteristică statelor europene din Estul Europei începând cu epoca neoconservatorismului și unilateralismului american în Irak, 2003, atunci când statele din flancul estic al NATO, ieșite din comunism și dominația Rusiei, spuneau că au nevoie atât de SUA cât și de UE și că nu pot alege, că nu ar trebui să fie aduse vreodată în situația de a alege între cei doi parteneri și aliați pentru că ar fi la fel de dramatic ca atunci când, în cazul unui divorț, un copil ar fi pus să aleagă între mama și tatăl său. Ei bine, evoluțiile recente ale începutului de mandat Trump, discuția telefonică Trump-Putin, mesajele vicepreședintelui JD Vance în Europa și la Conferința de Securitate de la Munchen, ca și cele ale secretarului pentagonului, Pete Hegseth, au arătat un curs rapid de răcire a relațiilor dintre Statele Unite și Europa, înțelegând aici Uniunea Europeană și statele europene majore deopotrivă, fapt care a readus spectrul alegerii și dificultatea europenilor din linia întâi de a menține ideea că e nevoie și de unii, și de alții pentru securitatea și prosperitatea proprie.

Critica democrației europene, dușmanul intern și ingerința în alegeri

Europa a fost avertizată din timp asupra perspectivelor mandatului Trump 2.0. Primul mandat, pozițiile MAGA în cursul mandatului lui Joe Biden, campania electorală, discursul de investire al președintelui Trump și următoarele, audierile membrilor administrației(ca să nu vorbim și de alegerile făcute), toate au concurat la o imagine clară despre cel de-al doilea mandat Trump, al deconstrucției sistemului instituțional american, cu precădere a instrumentelor de soft power global și susținere a democrației peste hotare, pe baza unei teorii care vorbește despre exportul de sistem democratic și al societății civile care ar dăuna zonei conservatoare, populiste și de dreapta a spectrului politic global. De aici până la evoluțiile șocante din ultima săptămână a fost, însă, cale lungă, iar Europa în întregimea sa încă acuză șocul.

Iar ruptura informală pe care o resimt europenii se propagă în primul rând pe dimensiunea atacului la adresa instituțiilor Uniunii Europene și a democrației sale. Discursul lui J D Vance de la Conferința de Securitate de la Munchen a fost șocant în egală măsură pentru ceea ce a spus și pentru ceea ce nu a rostit. Astfel, principala preocupare europeană(includ aici Marea Britanie) a fost agenda pronunțată și semnificațiile modului direct și nediplomatic – parte a realismului dur și pur al lui Trump – în care au fost formulate abordările americane(gratulate și secondate de către președinte ulterior) și absența clarificărilor pe temele așteptate în Estul Atlanticului.

Europa aștepta câteva clarificări pe temele mari ale relațiilor transatlantice și ale marilor teme globale: cum vede SUA relația transatlantică și cooperarea în domeniul apărării și securității; cum arată discuția Trump-Putin și ce tip de angajamente și-a luat Trump în cadrul discuției în legătură cu securitatea Europei și viabilitatea statului Ucraina; modalitățile în care administrația Trump înțelege să obțină implicarea Rusiei în soluționarea justă și durabilă a conflictului și în garanțiile de securitate pentru ca războiul să nu revină în Europa, să nu fie reluat de Rusia, eventual chiar împotriva unui stat membru UE/NATO. Și, de principiu, poziția SUA față de Rusia și China, Iran și Coreea de Nord, față de sistemele autocratice care amenință lumea bazată pe reguli.

Desigur, un număr de răspunsuri au existat, dar amestecate și nuanțate de afirmații care duceau spre abordări contrarii celor afirmate. JD Vance și Pete Hegseth au afirmat necesitatea cooperării între Statele Unite și statele europene(sau Europa, generic) – nimic despre Uniunea Europeană – și că, dacă prioritatea principală este China și Indo-Pacificul, abia în al doilea rând Europa, Statele Unite înțeleg să-și respecte angajamentele (vezi referirea la Polonia) chiar dacă europenii trebuie să-și crească cheltuielile de apărare și să-și asume responsabilitatea pentru propria securitate și pentru conflictele din regiune, inclusiv cel din Ucraina. Nimic despre renunțarea la umbrela nucleară că nu ar mai exista sau că frontierele europene ar fi abandonate de americani, chiar dacă retragerea unor forțe de pe continent, s-a vorbit despre 20.000 de militari americani, ar fi în curs de planificare.

Totuși discursul vicepreședintelui american, salutat de către Donald Trump la scurt timp, nu a spus nimic despre amenințările actuale, despre autoritarism, ingerințe externe în alegeri, reziliență a sistemelor democratice, nimic despre Rusia și China sau despre NATO, ci doar despre alterările democrației și dușmanul din interior, o continuare a războiului de acasă. Desigur, o parte din europeni au reacționat ulterior, inclusiv de la tribună, pentru a sublinia că dezbaterea despre democrații, cu precădere cele europene, acoperă lipsa de planuri și garanții pentru Ucraina, poziții clare despre securitatea Europei și postura negociată de administrația Trump cu Rusia, fără europeni și peste ei.

În schimb, discursul a fost interpretat, cu precădere la Berlin și Bruxeles, drept ingerința Americii lui Trump în alegerile germane de săptămâna viitoare, mai ales după întâlnirea directă a lui J.D.Vance cu lidera AfD și referința din discurs la lipsa de democrație prin excluderea unei părți a spectrului politic de la conferința de la Munchen. Or aici a fost trecut Rubiconul, odată ce evocarea la Munchen a unor deschideri care ar aduce pe scenă reprezentanți de extremă dreaptă renaște răni vechi în amintirea războiului al Doilea Mondial și rolul avut atunci de nazismul și fascismul în Europa. Cam în linie cu ideea distrugerii Europei și a federalismului european de la Bruxelles, respectiv deschiderea premizelor spre război fratricid prin revenirea în prim plan și ciocnirea naționalismelor și primatului intereselor egoiste naționale. De notat și impactul discursului care a făcut să jubileze toată propaganda rusă și media sa interzisă la nivel european, deopotrivă.

În fapt, aici e vorba și despre o ruptură ideologică, și de una de înțelegere și responsabilitate. Nu știu dacă pot fi luate în serios teoriile conspirației repede lansate la nivel european că America(în conivență cu Rusia) vrea ruperea Europei, pentru a rămâne fără un competitor în economia globală și piața europenilor să fie mai lesne de digerat. Nici dacă ideea nevoii marilor companii tehnologice americane de a menține dominația și piața sunt sursa acestor afirmații și a politicilor aferente. Dar cert este că libertatea absolută de expresie presupune lipsa de responsabilitate a emitentului pentru propria afirmație sau postare și obligația exclusivă a receptorului de a-și selecta mesajele, potrivit primului amendament al constituției americane, pe care americanii îl fetișizeză astăzi, în vremurile social media.

Ceea ce în Europa este văzut complet diferit, existând limitele exprimării care să nu incite la infracțiuni, violență, amenințări, să nu difuzeze falsuri și toate încălcările sancționate prin lege, fapt ce implică în primul rând responsabilitatea emitentului, autorului, dar și pe cea a rețelelor prin care se difuzează asemenea încălcări. În plus, libertatea absolută de expresie, alături de instrumentarul social media care ajunge la orice cetățean, fără limite, aduce cu ea și posibilitatea dezinformării, radicalizării, promovării discursului de ură și chiar a ingineriilor sociale și a operațiunilor psihologice externe asupra unei populații țintă. Lucru sancționat de către europeni.

Sau, ca să dăm un exemplu, dacă cineva strigă „Bombă” într-un magazin aglomerat și mor oameni în aglomerație, sau spune pe mai multe voci fake că urmează să dea faliment o bancă, că se scumpește benzina, etc, acesta este pe deplin responsabil dacă mor oameni în îmbrânceli sau oamenii își vor pierde depozitele și rezervele, grăbindu-se să le scoată sau alții, acționari ai bănci, își pierd investiția. Iar responsabilitatea revine deopotrivă și rețelelor sociale și companiilor ce fac bani din publicitate și trafic, cele care difuzează, libere, nu e așa, un asemenea mesaj cu consecințe dramatice.

Ucraina și planurile de pace neclare ale administrației Trump

Europenii și britanicii au văzut această suită de afirmații și incoerențe, ambiguități și absențe de pronunțare, discuțiile despre securitatea Europei fără europeni și despre războiul din Ucraina fără ucraineni drept o impunitate, dar și o impredictibilitatea strategică a SUA. Punerea cap la cap a diverselor afirmații și revelarea contradicțiilor a fost sursă a concluziilor că, de fapt, nu ar exista un proiect elaborat, o Mare Strategie americană pentru lumea de astăzi, că abordările sunt în curs de elaborare dar cu o pornire clară care transformă parteneriatul transatlantic în cu totul și cu totul altceva, de unde răcirea bruscă și accentuată a relației transatlantice.

Discursurile ministrului apărării german Pistorius, a cancelarului Olaf Scholz, premierului Donald Tusk, a numeroșilor oficiali europeni, în paralel cu interviul lui Emmanuel Macron la Financial Times subliniază aceeași nedumerire, preocupare și respingere a discursului american și semnificațiilor sale, văzute ca o tentativă de export de sistem trumpist în Europa către un spectru politic care nu e unul conservator, neapărat, ci situat mult mai la extremă. Nici Georgia Meloni nu a fost extrem de încântată de evoluții, mai ales după atacul la președintele Italiei Sergio Mattarella suferit din partea Moscovei recent, într-o combinație de neînțeles.

Legătura dintre securitatea europeană și războiul din Ucraina a fost relevată de mai toți actorii europeni la Munchen. Cu precădere președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen sau președintele Germaniei, Frank Walter Steimeier au subliniat relevanța democrației în Europa și nivelul atins, dar și nevoia apărării acesteia. Iar soluția ridicării limitelor deficitelor bugetare și, eventual, a unui fond comun pentru înarmarea Europei, eventual făcând apel la clauza de urgență și excluderea investițiilor militare din evaluarea bugetului miitar, a fost evocată de Olaf Scholz, Emmanuel Macron sau Ursula von der Leyen, o schimbare profundă în regulile sacrosante ale Pactului de stabilitate și creștere european.

Președintele Zelenski a avut întâlnirea atât cu reprezentanții președintelui SUA, vicepreședintele J D Vance, Secretarul de Stat Marco Rubio și trimisul special pentru Rusia și Ucraina, generalul Keith Kellogg, cât și cu delegația congresmanilor americani. Surprizele s-au revelat și aici, odată ce Administrația Trump a venit să ceară 50% din resursele de metale rare ale Ucrainei, estimate la 500 miliarde de dolari, pentru a plăti ajutorul deja primit din partea SUA în timpul administrației Biden, precum și participarea americană la reconstrucția Ucrainei, nicidecum garanții de securitate ale Ucrainei împotriva Rusiei sau implicare americană și continuarea ajutorului militar actual. Președintele Zelenski a refuzat politicos oferta, nu a semnat nimic, a venit cu contra-propuneri în care garanțiile de securitate sunt pe primul loc și implicarea comună a SUA-UE și Ucrainei de pe poziții convenite în perspectiva negocierilor cu Rusia lui Putin.

E adevărat, pe de altă parte, că reprezentanții SUA au recunoscut că-și doresc o Ucraină liberă și prosperă, nicidecum înglobată în Rusia. Și în privința reacției europenilor, au apărut avertismente că fiecare are nevoie de aliați, inclusiv Statele Unite, mai ales în perspectiva ciocnirilor și confruntărilor cu China. De aceea e necesară cooperarea și conlucrarea cu europenii la temele cele mai preocupante pentru aceștia precum războiul din Ucraina și Rusia, de pe poziții convenite și avantajoase. Tot partea americană a afirmat că are instrumente de constrângere, inclusiv militare, chiar și revenirea de trupe americane în Ucraina, la rigoare, dar afirmațiile vicepreședintelui și ale Secretarului Pentagonului au părut, din nou, în contradicție, de unde senzația de improvizație, de lipsa unei strategii, plan comun convenit, cu abordări coerente ale administrației și lansarea de afirmații nesancționate neapărat de către președintele Trump.

Reacțiile confruntaționale ale Europei pentru a reveni la masa celor mari

Desigur, ultimele zile ale Conferinței de Securitate de la Munchen au însemnat tot atâtea discuții pe culoare, luări de cuvânt la tribună și declarații către mass media care să conțină eventuale soluții la evoluțiile curente și la abordarea Statelor Unite. Cele mai repetitive mesaje vizează o strategie europeană coerentă, convenită și cu Marea Britanie, despre abordările și pozițiile comune la nivel european, care să fie comunicate pe o singură voce Statelor Unite, apărarea democrației europene în fața asaltului ideologic populist și al extremelor, crearea fondului de apărare, aprobarea excepțiilor și lansarea accelerată a investițiilor în apărare – mai lesne de gândit la capitolul fonduri și mult mai restrânse la nivelul personalului, dar și cu numeroase probleme la nivel tehnologic.

Totuși inventarul instrumentarului european necesar SUA este vast și atinge puncte de ruptură evidente. În cadrul reacțiilor europene posibile, s-a vorbit despre taxarea serviciilor, în primul rând cele digitale, ca formulă de retorsiune pentru taxarea bunurilor din comerțul transatlantic, investiții în apărare comună dar fără achiziții americane pe fondul comun european lansat, perspectiva de autohtonizare a companiilor social media și preluarea controlului pe aceste companii, înregistrate neapărat în Europa cu capital majoritar europen, cu controlul algoritmilor folosiți și a datelor personale ale europenilor - varianta de preluare a Tik Tok propusă deja de către Donald Trump și America gigantului social media chinez.

Desigur, întrebările au început să vină de la partea militară europeană vizând perspectiva europenizări NATO, posibilitatea planificării exclusiv europene a misiunilor aliate, perspectiva utilizării unor instrumente strategice unice și necesare care sunt americane, precum Starlink, de exemplu, în condițiile răcirii relațiilor cu America lui Trump și cu giganții tehnologici americani. Pentru că perspectiva europeană de creare a unei agenții de tip DARPA pentru inovare sau a unei rețele europene de sateliți și internet din spațiu, a oricăror dintre serviciile care sunt astăzi dependente de Statele Unite este una îndepărtată și extrem de costisitoare. A rămas din evaluarea pe picior și listarea alternativelor europene existente, nevoia de a consolida o poziție solidă de negociere cu SUA pe teme extinse, nu numai comerciale, ci și tehnologice, strategice, geopolitice, inclusiv cele legate de securitatea și apărarea europeană de azi și de mâine.