Investițiile la burse: etape, avantaje și dezavantaje, explicate de BNM

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Economic
Investițiile la burse pot fi o posibilitate de câștig mai mare decât ar putea oferi un depozit bancar. Astfel, investițiile pe piețele de capital sunt o modalitate atractivă de a crește valoarea economiilor personale pe termen mediu sau lung.
29.10.2024 20:06
30.10.2024 11:13
Deschide md
Economic

Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, în cazul burselor de valori mobiliare se tranzacționează acțiuni ale companiilor listate public, obligațiuni, fonduri de investiții, opțiuni și alte instrumente financiare, transmite IPN.

BNM atenționează că există o diferență dintre investiția la bursă și speculațiile la bursă, cunoscute cu noțiunea de „trading”. O investiție reprezintă o decizie luată cu scopul creșterii valorii capitalului investit și este bazată pe o analiză a eficienței estimate a investiției. Spre deosebire de investițiile pe piața de capital, tradingul reprezintă o activitate cu caracter speculativ. În cazul tradingului, pozițiile se deschid și se închid la un interval de câteva zile, spre deosebire de investiția clasică la bursă, unde investitorii se mențin pe termen lung.

Avantajele pe care le poate avea o persoană care decide să investească la bursă sunt accesibilitatea investirii la bursă cu un capital minim, flexibilitatea și posibilitatea controlului direct asupra portofoliului investițional. Suplimentar, investitorii pot vinde la bursă, la preț de piață, instrumentele financiare pe care le dețin atunci când consideră acest lucru oportun. În același timp, investițiile în obligațiuni și acțiuni, pot fi utilizate și ca o sursă de câștig pasiv suplimentar la câștigurile de capital sau pot depăși rata inflației pe termen lung, protejând puterea de cumpărare a capitalului investit.

Unul din dezavantaje investițiilor la burse este volatilitatea pieței, iar prețurile instrumentelor financiare pot varia semnificativ pe termen scurt, ceea ce poate duce la pierderi financiare. Investitorii trebuie să fie pregătiți pentru oscilații de prețuri și să accepte că nu toate investițiile la bursă sunt profitabile. Unele active pot să nu valorifice investiția conform așteptărilor, ceea ce poate duce la pierderi de capital.

Pentru asigurarea unei investiții de succes, BNM explic etapele acesteia. Primul ar fi înțelegerea pieței și a instrumentelor financiare plasate pe piață. Importantă este și etapa în care sunt stabilite obiectivele investiționale și toleranța la risc. De asemenea, investiția la bursă presupune alegerea unui intermediar, un portofoliu divers și ajustat în permanență, care este esențial pentru a minimiza riscul. Astfel, investițiile la burse pot oferi oportunități semnificative de creștere a capitalului, dar vin la pachet cu riscuri și provocări. Investitorii trebuie să fie bine informați și pregătiți pentru a gestiona fluctuațiile pieței.

Informațiile despre investițiile la burse sunt prezentate în cadrul Campaniei Naționale de Educație Financiară, realizată de Banca Națională a Moldovei, în parteneriat cu Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” și cu sprijinul USAID (MISRA).

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md