(VIDEO) Investigația „În slujba Moscovei” (II) // Cum a fost fraudat referendumul. Rețeaua lui Șor, de partea lui Stoianoglo
În această perioadă, jurnalista ZdG, Natalia Zaharescu, a primit bani pentru participarea la o întâlnire electorală cu două zile înainte de turul întâi al alegerilor prezidențiale chiar în centrul capitalei, a primit indicații pe cine să voteze cu o zi înainte de scrutin, a fost somată cu argumente false să aleagă „NU” la referendum chiar pe 20 octombrie și, în final, i s-a dictat pe cine să voteze în turul doi al prezidențialelor.
Dacă înainte de 20 octombrie țintele rețelei lui Șor au fost referendumul și deturnarea cursului european al R. Moldova, înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, chiar și după ce zeci de lideri au fost percheziționați, reținuți și arestați, rețeaua a fost mobilizată să-l susțină pe Alexandr Stoianoglo, candidatul socialiștilor lui Igor Dodon.
Natalia a început încercările de a se infiltra în rețeaua lui Șor în vară, în luna iunie, la protestele organizate în fața Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, atunci când aveau loc ședințe de judecată în dosarul în care este vizată Evghenia Guțul, bașcanul Găgăuziei, inculpată pentru finanțarea ilegală a fostului Partid „ȘOR”. Ceea ce i-a atras atenția au fost grupuri de oameni, majoritatea în vârstă, care se fotografiau în mod conștiincios la fiecare protest, aceasta fiind o metodă de a ține evidența celor care participă. Iar unii dintre ei o făceau chiar sub pereții Centrului Național Anticorupție, care se află în vecinătatea Judecătoriei.
„Am o propunere foarte bună: să mergi la Moscova la o conferință”
La unul dintre aceste proteste, o femeie blondă care s-a prezentat Iulia i-a făcut o ofertă „generoasă” jurnalistei ZdG – să plece în „excursie” la Moscova.
„Am o propunere foarte bună: să mergi la Moscova la o conferință. E un zbor dus-întors gratuit, cazarea e gratuită, alimentația e extraordinară. O să-și arăt fotografii, îți fug ochii! Acolo este bufet suedez, ar putea fi și excursii. O să fie o conferință. Trebuie să notezi ce vor spune acolo. Poți să mergeți cu cineva – cu soțul, cu o prietenă, important e să aibă mai puțin de 35 de ani. E un program pentru a face legături cu tineretul din Rusia, vor fi granturi pentru creații, economice, adică legături, cooperare… Pentru că oamenii oricum au legături, unii au rude acolo. Ei și ce dacă e război? Ce au oamenii cu asta?”, i-a explicat Iulia.
Întrebată dacă pentru asta se plătește, Iulia a lăsat să se înțeleagă că ea a mai fost în asemenea „excursii” și că anterior a fost plătită pentru asta „un pic”, dar că de data asta nu vor fi plăți.
„Pentru că vor fi tineri și ei vor primi dividende pe urmă. Cine se va înregistra și va participa, pe urmă li se va propune și poate va fi ceva. Acum, deocamdată, nu”, a lămurit Iulia.
Reportera ZdG nu a acceptat propunerea, întrucât asta ar fi însemnat să ofere datele personale pentru achiziționarea biletelor de avion, dar și pentru că existau riscuri de securitate în cadrul călătoriei într-un stat agresor cum este Federația Rusă. Ulterior, Iulia i-a trimis fotografii din această călătorie și un video montat cu logoul organizației „Eurasia”, controlată de Ilan Șor, dovadă că aceste călătorii erau organizate de această entitate. Episodul Iuliei se încheie aici, dar ea va reveni, având un rol important la finalul acestei investigații.
Întâlnirea cu Marina Tauber
În septembrie, când campania electorală se apropia tot mai mult, s-a ivit o nouă oportunitate de infiltrare în rețeaua lui Șor.
10 septembrie 2024. În sectorul Botanica al capitalei un grup de oameni aștepta ceva sau pe cineva. În depărtare se zărește deputata fostului Partid „Șor”, Marina Tauber și una dintre fruntașele Blocului „Victorie”.
Ea s-a apropiat de grupul de oameni și le-a ținut un discurs: „Vă mulțumim din numele lui Ilan Mironovici Șor și a întregii echipe că sunteți aici. Vă mulțumim foarte mult că sunteți aici, că ați găsit timp pentru această întâlnire de suflet”, spunea deputata, iar în prejama adunării, mai multe persoane puteau fi văzute pe la colțurile clădirilor din apropiere cum notau și fotografiau ceva.
La această adunare a participat și o femeie pe nume Iustina, dar căreia toți îi spuneau Iulia. Ea urma să fie ghidul jurnalistei Natalia Zaharescu în interiorul rețelei. Femeia, vorbitoare de limbă rusă, s-a oferit bucuroasă să o înregistreze ca „simpatizant”, adică primul nivel din rețea.
„Noi suntem pentru Blocul «Victorie» și înregistrăm oameni în echipă, doritori, simpatizanți. Ca să vă înscrieți, trebuie de mers la oficiu, să vă înregistrați, să aveți buletinul de identitate, care va fi fotografiat pe o parte și pe cealaltă și veți fi „simpatizant”. Peste o perioadă, vă va fi deschis un cont pe care vor veni bani. Ei nu spun bani, dar „bonusuri”, a explicat femeia cu exactitate cu ce se ocupă.
Înregistrarea la oficiu și „bonusurile” pentru racolarea „simpatizanților”
Pe 16 septembrie, reportera ZdG se întâlnește cu Iulia, care o conduce la un oficiu al Blocului „Victorie” de pe strada Independenței din capitală. Pe drum, femeia i-a explicat Nataliei, pe numele de cod „Irina”, că urma să fie înregistrată totuși ca „activistă”, ca apoi să racoleze și ea „simpatizanți”.
Iulia a ținut să sublinieze din start că referendumul privind integrarea europeană este ținta și i-a explicat cum va fi transmisă informația privind candidatul la președinție care trebuie votat.
ZdG: Când vorbesc cu cineva, îi spun din start…
Iulia: Împotriva referendumului.
ZdG: Și împotriva Maiei Sandu?
Iulia: Nu împotrivă. Pentru oricine, numai nu pentru ea. Ultima zi a alegerilor este duminică, iar sâmbătă o să ne sune și o să ne spună: „Votați pentru această persoană.” Și tu trebuie să-i suni pe oamenii tăi și le spui. Când era partidul „Șansă”, l-au exclus pe ăsta, Lungu, și pe Cristina Vulpe. I-au exclus cu o zi înainte de alegeri. Și nouă ne-au spus: „Au exclus partidul «Șansă», votați pentru partidul «Renaștere»”. Nu-mi amintesc cine era de la „Renaștere”. Și acum va fi la fel. Ei ne vor spune: „Dacă îi vor exclude pe toți, iată pentru cine trebuie să votați.” Și tu deja îi vei suna pe ai tăi, pe simpatizanți. Și le spui: „Iată așa și așa”. O să vezi deja.
Iulia a îndemnat-o pe jurnalista ZdG să racoleze cât mai mulți „simpatizanți”. „Mai întâi tu o să ai „bonusuri”, pentru că tu i-ai adus. Tu o să primești mai mult. „Bonusurile” sunt bani, înțelegi, dar noi nu spunem „bani”, spunem „bonusuri”. Dacă tu aduci oameni, ca „activist”, vei primi mai multe „bonusuri”. Lor poți să nu le spui. Spune-le: „Eu nu știu, sunt prima dată…” Tu vei primi mai multe „bonusuri”, iar ei, ca „simpatizanți”, vor primi mai puține „bonusuri”. Înțelegi? Și cu cât mai mulți oameni o să aduci, cu atât mai mult o să primești”.
Oficiul la care a fost înregistrată Natalia în calitate de „activistă” avea inscripția „Laudrowash” pe frontispiciu. Ajunsă acolo, un băiat a introdus în calculator numele ei de cod, „Irina Zahar”, precum și numărul de telefon. Era a treizecea pe listă în ceea ce ei numesc „uceastokul 20”, adică sectorul 20. Totodată, el a înregistrat-o într-un chatbot de pe Telegram cu denumirea „Botanica 4 35/2”. Pentru asta, jurnalista ZdG a oferit fotografia unei imitații a buletinului de identitate cu datele personale modificate.
În oficiu, mai mulți oameni, majoritatea în etate, făceau rând să fie înregistrați, iar cei din personalul oficiului le explicau și le notau datele în calculatoare. Discuțiile erau despre liste și „simpatizanți”, care erau la mare căutare și cântăreau greu în cariera „activiștilor”. Ei primeau indicații să înregistreze cel puțin 10 persoane.
O femeie pe nume Irina, care a participat câteva zile mai devreme și la întrunirea cu Marina Tauber, părea să fie coordonatoarea acelui oficiu. Aceasta i-a arătat reporterei ZdG cum să înregistreze persoane utilizând chatbot-ul din Telegram și cum să le ceară oamenilor să-și fotografieze buletinele de identitate și să le introducă în acest chatbot. Ultima etapă a înregistrării era chiar o fotografie pe care trebuia să și-o facă persoana cu telefonul său.
Irina: Când o să-i înregistrați, pe o foiță să notați prenumele, numele de familie și numărul de telefon. Să o aduceți ca să verificăm dacă au trecut controlul sau nu. Bine?
ZdG: Bine.
Irina: Numaidecât. Trebuie să aveți până luni 10 simpatizanți.
ZdG: Și apoi?
Irina: Apoi vă vine un mesaj pe telefon și primiți bonusurile dumneavoastră.
ZdG: Numai dacă aduc 10? Dacă sunt mai puțini, nu?
Irina: Începeți cu 10. De exemplu, aveți trei persoane, care vă pot recomanda pe cineva dintre rudele lor. Și se adună foarte repede 10 oameni. Nu e mult.
ZdG: Ce să le spun? Ce este asta?
Irina: Noi suntem cei care suntem împotriva Uniunii Europene, împotriva Maiei Sandu și pentru unirea cu Federația Rusă. Asta e cel mai important, ca în ziua alegerilor să iasă și să voteze pentru unirea cu Rusia. Toți simpatizanții care se vor înregistra vor primi bonusuri.
ZdG: Cât?
Irina: Acum trebuie să primească 10 mii de ruble.
În final, Irina a încurajat-o pe reportera ZdG să se apuce de lucru și i-a spus foarte clar pe cine reprezintă.
Irina: Gata, poți să începi, să te apuci liniștită de căutat simpatizanți. Bine?
ZdG: Dacă mă întreabă ce partid e ăsta?
Irina: Noi suntem Blocul „Victorie”.
În următoarea perioadă, jurnalista a participat la diverse întâlniri și proteste organizate de blocul „Victoria”, precum mitingul din fața Comisiei Electorale Centrale din 30 septembrie sau întâlnire electorală cu Victoria Furtună din 4 octombrie. Tot în acea zi, jurnalista este contactată de reprezentanții Promsviazbank, aflat sub sancțiuni internaționale, care o anunță despre faptul că pe numele său a fost deschis un cont bancar.
La fel, jurnalista participă la evenimente electorale cu un alt candidat de-al lui Șor, Vasile Tarlev, pentru care primește 400 de lei.
Ulterior, jurnalista a participat în primul tur al alegerilor din 20 octombrie, iar în ajunul turului II, aceasta a fost sunată și îndemnată să-l voteze în turul II pe Alexandr Stoianoglo.
Întreaga investigație a jurnaliștilor ZdG o găsiți AICI.