Incendiile din Los Angeles sunt oficial sub controlul pompierilor. Bilanț: 30 de morți și zeci de mii de oameni fără case
Declarațiile au fost lansate vineri, după ce au fost active mai mult de trei săptămâni, şi s-au soldat cu aproximativ 30 de morţi şi mii de persoane strămutate, scrie Digi24.ro cu referire la News.ro.
Incendiile Palisades şi Eaton, din comitatul Los Angeles, California de Sud, au fost cele mai distructive din istoria celui de-al doilea oraş ca mărime din Statele Unite.
Cele două incendii au ars o suprafaţă de peste 150 de kilometri pătraţi şi mai mult de 10.000 de case, provocând pagube estimate la sute de miliarde de dolari. Compania meteorologică privată AccuWeather a estimat pagubele şi pierderile economice între 250 şi 275 de miliarde de dolari.
Cal Fire, agenţia de stingere a incendiilor din acest stat, a declarat vineri pe site-ul său că ambele incendii au fost stinse în proporţie de 100%. Ordinele de evacuare fuseseră ridicate anterior, deoarece incendiile nu reprezentau o ameninţare serioasă de mai multe zile.
Cauza incendiilor, încă investigată
Cele două incendii au izbucnit la 7 ianuarie şi cauza lor exactă este încă în curs de investigare. Primarul oraşului Los Angeles, Karen Bass, şi-a exprimat vineri dorinţa ca oamenii „să se întoarcă la casele lor pentru a le reconstrui cât mai rapid şi în siguranţă", subliniind că va exista „toleranţă zero faţă de criminalitate".
Şeful poliţiei oraşului, Jim McDonnell, a anunţat o prezenţă a poliţiei de zece ori mai mare decât înainte de incendii, pentru a preveni orice alte jafuri. Incendiile au dus la jefuirea proprietăţilor evacuate de locuitorii lor, zeci de persoane fiind arestate sub suspiciunea de furt.
Incendiu devastator lângă Los Angeles. Peste 30.000 de oameni au fost evacuați
Un alt incendiu de vegetaţie a izbucnit săptămâna trecută la nord de Los Angeles și a cuprins rapid o suprafaţă de peste 38 de kilometri pătraţi, fiind alimentat de vânturi puternice şi de vegetaţia uscată.
Situația a forţat autorităţile locale să emită ordine de evacuare pentru mai mult de 31.000 de persoane, potrivit Reuters. Incendiul Hughes, care arde la circa 80 de kilometri nord de Los Angeles, i-a pus din nou la încercare pe pompierii din regiune, care au reuşit să limiteze în mare parte cele două incendii majore din zona metropolitană.
În doar câteva ore, noul focar s-a amplificat şi a ajuns la două treimi din mărimea focarului Eaton, unul dintre cele două incendii-monstru care au provocat ravagii în zona Los Angeles.
Autorităţile americane i-au avertizat pe locuitorii din zona Castaic Lake din comitatul Los Angeles că se confruntă „cu un pericol iminent care le ameninţă viaţa'', în timp ce mare parte din sudul Californiei a fost vizat de un cod roşu pentru risc extrem de incendiu din cauza vânturilor puternice şi uscate.
Schimbările climatice au agravat incendiile devastatoare din Los Angeles
Schimbările climatice au făcut mai probabilă producerea incendiilor majore din Los Angeles, soldate cu cel puţin 29 de morţi în ianuarie, potrivit unei analize realizate de o reţea ştiinţifică de referinţă, care a fost publicată marţi, informează AFP, potrivit Agerpres.
Combinaţia explozivă de vegetaţie uscată şi vânturi puternice, favorabilă incendiilor violente, a devenit cu circa 35% mai probabilă din cauza schimbărilor climatice, estimează reţeaua de experţi ai World Weather Attribution (WWA).
„Schimbările climatice cauzate de activitatea umană au agravat teribilele incendii din Los Angeles prin reducerea precipitaţiilor, uscarea vegetaţiei şi creşterea suprapunerii dintre condiţiile de secetă favorabile incendiilor şi vânturile puternice Santa Ana, care suflă iarna”, a detaliat WWA într-un comunicat.
Din cauza încălzirii globale, „condiţiile de secetă se extind din ce în ce mai mult în timpul iernii, crescând riscul izbucnirii unui incendiu în timpul vânturilor puternice Santa Ana, care pot transforma focare mici în incendii devastatoare”, explică Clair Barnes, de la Imperial College London, una dintre expertele care au participat la studiu.