Incendii în Los Angeles: Cel puțin 24 de morți. Vântul violent amenință din nou

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Externe
Los Angeles se pregătește pentru un nou episod de vânturi violente ce amenință să intensifice incendiile care au lăsat în urmă scene dezolante și au ucis 24 de persoane, potrivit unui nou bilanț publicat duminică seară, informează AFP.
13.1.2025 20:09
13.1.2025 20:09
Deschide md
Externe

Agerpres informează că Los Angeles, asediat de flăcări de marțea trecută, cel de-al doilea oraș după numărul locuitorilor din Statele Unite, continuă să-și numere morții: bilanțul a crescut duminică seară la 24 de decese, potrivit biroului de medicină legală al comitatului.

Eforturile depuse de mii de pompieri au dus la stăvilirea în acest moment a extinderii incendiului, care s-a răspândit pe parcursul wekendului trecut în nord-vestul orașului și amenința valea dens populată San Fernando.

După o acalmie de scurtă durată, situația se va deteriora în zilele următoare, iar vânturile calde și uscate urmează să-și recapete forțele până miercuri.

Serviciul meteorologic american a preconizat „un comportament extrem al incendiilor” și o situație „deosebit de periculoasă”, cu vânturi care vor sufla cu viteze de până la 110 kilometri pe oră începând de marți dimineață, a declarat meteorologul Rose Schoenfeld.

Întăriri

În înregistrările video realizate în zonă pot fi văzute „tornade de foc”, care se produc doar în incendii de o intensitate extremă.

Șeful pompierilor din comitatul Los Angeles, Anthony Marrone, a declarat că echipele sale au primit dotări noi, inclusiv zeci de camioane-cisternă, precum și efective umane suplimentare și a afirmat că echipajele sunt pregătite să facă față situației.

Pompierii au avertizat însă că, din cauza intensificării vânturilor, întoarcerea persoanelor evacuate nu va fi posibilă înaintea zilei de joi, făcând apel la răbdare în rândul celor câteva zeci de mii de rezidenți care stau la cozi, câteodată timp de mai multe ore, în speranța de a recupera medicamente sau îmbrăcăminte din casele lor sau pentru a vedea, pur și simplu, dacă locuințele lor au fost sau nu distruse.

„Numeroase zone arată de parcă ar fi fost bombardate”, a declarat șeriful comitatului Los Angeles, Robert Luna.

În zonele în care flăcările s-au retras, fostele cartiere sunt acum doar grămezi de cenușă și de moloz, au constatat jurnaliștii de la AFP aflați la fața locului.

În cartierul Altadena, Jannell Gruss a spus că i-a fost teamă să nu moară în timp ce-și evacua caii din grajduri după lăsarea întunericului.

„Era mult fum, era întuneric, nu puteam să văd nimic”, a povestit ea pentru AFP. „Am crezut că poate voi deveni și eu una dintre acele victime despre care am auzit vorbindu-se”, a adăugat ea, în timp ce-și făcea semnul crucii.

Un număr de 100.000 de persoane sunt în continuare vizate de ordine de evacuare.

Potrivit cotidianului The Los Angeles Times, campusul Universității California (UCLA), situat în apropierea zonei Palisades, unde incendiul a ucis opt oameni, era practic pustiu, majoritatea studenților părăsind complexul.

Afluența persoanelor evacuate și care trebuie găzduite reprezintă o altă provocare pentru oraș, iar potrivit unor informații, proprietari oportuniști au majorat chiriile.

Critici

Peste 12.000 de locuințe sau clădiri au fost distruse sau avariate de incendii, potrivit primelor estimări.

Mai mulți locuitori sunt nemulțumiți de felul în care autoritățile locale au gestionat dezastrul, mai ales după ce pompierii s-au confruntat cu situații când hidranții erau nefuncționali sau apa avea presiune scăzută.

Guvernatorul statului California, democratul Gavin Newsom, a solicitat „o inspecție independentă completă” a serviciilor de distribuție a apei din oraș.

La rândul lui, Donald Trump a atacat din nou modul de gestionare a incendiilor de către autoritățile locale. „Politicienii incompetenți nu au nici cea mai mică idee despre cum să le stingă”, a scris el pe platforma sa de socializare Truth Social.

Din cauza furturilor, este în vigoare o interdicție de circulație între orele locale 18:00 și 06:00 în sectoarele Pacific Palisades și Altadena, cele mai grav afectate.

Autoritățile americane au anunțat duminică arestarea mai multor indivizi, inclusiv a unui bărbat îmbrăcat într-o uniformă de pompier.

Pagubele făcute de incendii au fost deja estimate la zeci de miliarde de dolari și ar putea fi cele mai costisitoare din istorie.

Duminică, guvernatorul Gavin Newsom a declarat că dorește să lanseze un ''Plan Marshall'' destinat reconstrucției Californiei prin relaxarea anumitor reglementări.

Căutarea cadavrelor

În cartierele devastate de flăcări, salvatori asistați de câini caută în continuare cadavre printre dărâmături.

O anchetă la care ia parte și FBI pentru stabilirea cauzelor incendiilor este în curs de desfășurare, a amintit sâmbătă șeriful comitatului Los Angeles, Robert Luna.

Vânturile Santa Ana, care au întețit focurile, sunt un fenomen obișnuit în timpul toamnei și iernii în California. Dar, de data aceasta, ele au atins o intensitate nemaiîntâlnită din 2011, potrivit meteorologilor, rafalele ajungând până la 160 de kilometri la oră săptămâna trecută.

Una dintre cauzele propagării rapide a focului a fost și vegetația luxuriantă, crescută pe parcursul a doi ani foarte ploioși, dar care a devenit uscată în decursul a opt luni fără precipitații.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md