Îmbunătățiri modeste s-au produs în activitatea societății civile în 2024, raport Promo-LEX

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Social
În anul 2024 s-au produs îmbunătățiri ușoare în mediul de activitate a organizațiilor societății civile din Republica Moldova, însă situația generală nu s-a schimbat semnificativ.
2.12.2024 21:41
2.12.2024 22:10
Deschide md
Social

Cele mai importante progrese au fost în domeniul dreptului de a participa în luarea deciziilor cu schimbări la nivel de legislație și practică. S-au mai înregistrat evoluții pozitive în legislația privind cooperarea între stat și OSC și domeniul drepturilor digitale. Domeniul libertății de întrunire a beneficiat ca urmare a încetării stării de urgență și a ridicării restricțiilor impuse anterior, dar la nivel de practică s-a confruntat cu intervenții, fără motiv clar, ale forțelor de ordine într-o serie de întruniri pașnice. Acestea sunt concluziile generale ale Raportului de țară CSO Meter 2024, prezentat luni de Asociația Promo-LEX, în cadrul unui eveniment public, transmite IPN.

Autorul raportului și expertul în cadrul Asociației Promo-LEX, Florin Gîscă, a menționat că cele mai multe schimbări pozitive în activitatea organizațiilor societății civile, - peste 13 000 la număr, - au fost rezultatul deschiderii instituțiilor publice și al efortului de aliniere la standardele UE. „Deși s-au făcut progrese, acestea au fost lente și au produs puține îmbunătățiri perceptibile pentru OSC-uri. OSC-urile din Republica Moldova continuă să se confrunte cu dificultăți în ceea ce privește participarea practică în procesele decizionale, cooperarea de facto cu statul, accesarea surselor alternative de finanțare, insuficiența protecției vieții private și asigurarea protecției drepturilor digitale”, a declarat Florin Gîscă.

Șeful Secției Politică, Presă și Informare din cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Mate Csicsai, a menționat că CSO Meter este un instrument util care arată cum funcționează mediul de activitate al OSC-urilor și indică recomandări clare de îmbunătățire. „Per general, constatăm că OSC-urile din Moldova operează într-un mediu favorabil, în linii mari. Totodată, este nevoie de un efort mai mare pentru a crește participarea OSC-urilor în procesul decizional la toate nivelurile”, a spus Mate Csicsai.

Recomandările raportului pentru îmbunătățirea mediului OSC vizează necesitatea ca autoritățile să faciliteze accesul la surse alternative de finanțare, inclusiv prin sporirea beneficiilor fiscale pentru donații filantropice și sponsorizări, contractarea serviciilor sociale, îmbunătățirea cadrului privind antreprenoriatul social și extinderea acoperirii mecanismului de desemnare procentuală. La fel, este recomandată îmbunătățirea transparenței și participării practice a OSC-urilor la luarea deciziilor, adoptarea și aplicarea procedurilor operaționale nonviolente, non invazive și bazate pe dialog în ceea ce privește întrunirile pașnice, inclusiv pentru întrunirile critice și antiguvernamentale.

Printre acțiunile recomandate sunt definitivarea și aplicarea noului Registru de stat al unităților de drept, care să simplifice procesul de înregistrare al OSC-urilor, inclusiv dezvoltarea procedurii de înregistrare online.

Raportul CSO Meter este o ediție anuală, care reflectă evoluțiile-cheie în activitatea OSC-urilor din Moldova, raportate la 32 de standarde internaționale din domeniu. Documentul a fost elaborat cu aportul a 40 de reprezentanți ai organizațiilor societății civile și ai autorităților publice centrale, în cadrul Proiectului „CSO Meter: Împuterniciți pentru acțiune”, cu suportul financiar al Uniunii Europene. Varianta preliminară a raportului poate fi accesată pe pagina Promo-LEX.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md