Igor Grosu, la Cimișlia: Prin proiectele pe care le implementăm, vrem ca în fiecare localitate oamenii să trăiască bine


În ultimii doi ani, în raionul Cimișlia, doar prin intermediului Programului „Satul European”, au fost investite peste 40 de milioane de lei, iar proiectele au ajuns în 15 localități, se arată într-un comunicat de presă al Parlamentului. În acest an, sunt planificate investiții de 50 de milioane de lei.
Proiectele vizează reparația școlilor, a caselor de cultură, construcția rețelelor de apeduct și iluminat, precum și dotarea spitalelor și a punctelor medicale.
„Acestea urmăresc ca oamenii din fiecare localitate să trăiască bine”, a accentuat Grosu.
În context, șeful legislativului a discutat cu primarii și directorii de instituții despre necesitatea de a continua aceste investiții.
„Cu toții ne dorim să avem sate conectate la gaz, apă, canalizare, să mergem pe drumuri moderne și iluminate, iar pentru aceasta trebuie să avem o conlucrare bună”, a menționat speakerul.
Totodată, președintele Parlamentului i-a invitat pe primari să se alăture campaniei de împădurire, care începe pe 15 martie. În Cimișlia urmează a fi plantați puieți pe o suprafață de 30 de hectare.
În cadrul vizitei de lucru, Președintele Parlamentului a mers la segmentul de drum G127 care leagă satele Valea Perjei — Maximeni — Javgur. Tronsonul de drum este în reparație.
„Astfel, după mai bine de 30 de ani de așteptare, în cel mult două luni se va circula pe un drum complet renovat. O altă realizare importantă în raion a fost reparația drumului M3 Porumbreni-Cimișlia și pentru viitorul apropiat se planifică construcția centurii de ocolire a orașului Cimișlia”, a adăugat el.
Agenda vizitei de lucru a mai inclus discuții cu cetățenii din satul Topala, care au vizat proiectele realizate de-a lungul anilor, dar și viitorul Republicii Moldova. Localitatea este asigurată cu apă, conectată la rețeaua de gaze naturale și iluminată integral. În curând, este planificată renovarea unui segment de 3 km de drum, care ar reduce distanța până în orașul Cimișlia, precum și renovarea unei clădiri în cadrul căreia se află mai multe instituții sociale.
„Mă bucur să văd că satele noastre prind viață și devin atractive pentru investitori, pentru familiile din diasporă care revin acasă, iar satul Topala este un exemplu că Moldova poate”, a spus Igor Grosu.

