FOTO // Accident fatal la Edineț. Un angajat IP Drochia și soția sa și-au pierdut viața. Alte două persoane, printre care un copil, transportate la spital
La fața locului, oamenii legii au stabilit că un Mercedes, neechipat cu anvelope conform sezonului rece, condus de un tânăr de 19 ani, a ieșit pe contrasens și a lovit frontal un Hyundai, condus de un bărbat de 44 de ani, care avea ca pasageri trei persoane.
În urma impactului, angajatul IP Drochia, și soția acestuia au decedat pe loc, iar fetița de 10 ani a cuplului și o femeie de 62 de ani, au fost transportate la spital în stare gravă.
Şoferul Mercedes-ului nu a avut de suferit, dar a fost transportat la spital pentru investigații. Acesta urmează să fie reținut pentru 72 de ore.
Testul la alcool a ieșit negativ. În urma verificărilor s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere, iar permisul unui alt stat nu a fost prezentat.
Pe cazul dat a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.