Europarlamentar: Rezultatul referendumului va determina Uniunea Europeană să accelereze procesul de aderare a Republicii Moldova
Oficialul a precizat că rezultatul alegerilor este o victorie a oamenilor din Republica Moldova obținută în ciuda încercărilor Federației Ruse de a influența procesul democratic.
„Rezultatul strâns al referendumului nu înseamnă că Moldova este divizată, ci înseamnă că, în ciuda propagandei și a implicării masive a Federației Ruse, oamenii au găsit puterea de a alege Europa”.
Siegfried Mureșan a precizat că, în ultimii patru ani, Republica Moldova a reușit progrese remarcabile în implementarea reformelor. Președintele Maia Sandu, alături de conducerea proeuropeană și de oamenii din Republica Moldova, au susținut parcursul european al statului, au gestionat efectele invaziei Rusiei în Ucraina și au garantat siguranța la granița Uniunii Europene.
„Integrarea europeană a Republicii Moldova va continua după rezultatul pozitiv al referendumului. Acest rezultat pozitiv va determina Europa să crească și mai mult sprijinul pentru modernizarea țării, pentru îmbunătățirea nivelului de trai al oamenilor și pregătirea Republicii Moldova de aderarea la UE”, susține Mureșan.
Totodată, europarlamentarul a spus că în calitate de președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, va asigura ca Uniunea Europeană să țină cont de voința oamenilor exprimată la referendum și că aceasta va oferi tot sprijinul necesar în procesul de aderare.
„Ca negociator-șef al Parlamentului European privind Planul de Creștere de 1,8 miliarde de euro pentru Republica Moldova, mă voi asigura că adoptăm cât mai repede legislația europeană astfel încât banii să ajungă acolo unde este nevoie de ei: în infrastructura țării, în școli, drumuri, spitale, dar și în modernizarea administrației publice și continuarea reformelor în sistemul de justiție”, a conchis Siegfried Mureșan.