Donald Trump consideră că prioritară este rezolvarea conflictului din Ucraina
„Prioritatea este rezolvarea problemei Ucrainei cu Rusia. Aceste două ţări suferă pierderi umane incredibile. Sute de mii de soldaţi sunt ucişi”, a declarat sâmbătă Donald Trump pentru săptămânalul francez, în timpul vizitei sale la Paris pentru participarea la redeschiderea Catedralei Notre-Dame, transmite Agerpres.
„Există enorm de multe crize în lume. De câteva zile, avem una nouă în Siria. Vor trebui să se descurce singuri pentru că noi nu suntem implicaţi acolo, şi nici Franţa nu este”, a adăugat Donald Trump.
„Orientul Mijlociu este, de asemenea, o mare prioritate, dar cred că este o situaţie mai puţin dificil de gestionat decât Ucraina şi Rusia”, a estimat preşedintele ales al SUA.
Donald Trump, care va prelua mandatul de preşedinte al SUA pe 20 ianuarie, a afirmat de mult timp că, odată ajuns la putere, va pune capăt în „24 de ore” conflictului din Ucraina, care durează de aproape trei ani, stârnind îngrijorări în Ucraina, care se teme că va fi împinsă să facă concesii teritoriale importante Rusiei în schimbul păcii.
Sâmbătă, pentru prima dată de la alegerea sa, Donald Trump s-a întâlnit la Paris cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, sub auspiciile preşedintelui francez Emmanuel Macron.
Duminică, el a cerut o „încetare imediată a focului” şi negocieri, scriind pe platforma sa Truth Social că Volodimir Zelenski era gata să „încheie un acord şi să pună capăt acestei nebunii”.
Preşedintele ucrainean, la rândul său, şi-a exprimat marţi faţă de Donald Trump "profunda recunoştinţă" pentru "hotărârea sa puternică" de a pune capăt războiului cu Rusia.