Discuții aprinse pe legea anti-fumat. Deputat: În Parlament miroase a fum de țigară mai intens decât într-un service auto
De cealaltă parte, experții au declarat că acesta depășește cadrul UE și vine cu noțiuni contradictorii. Într-un final, deputatul Vladimir Odnostalco a menționat că documentul a fost elaborat de asociații care fac bani pe dezvoltarea proiectelor de legi, dar nu de specialiști în dependențe, transmite Unimedia.
Consultările publice privind legea anti-fumat au fost organizate de Comisia parlamentară protecție socială, sănătate și familie. În cadrul ședinței, autorii proiectului de la Ministerul Sănătății au declarat că documentul are drept scop protejarea sănătății cetățenilor, în special a tinerilor.
„Elementele majore din proiectul de lege se referă la extinderea interdicțiilor privind fumatul în spații publice, în special în parcuri de distracții, parcuri acvatice și piscine. Interdicțiile vizează inclusiv țigările electronice, dispozitivele de încălzire a tutunului și narghileaua. O altă prevedere se referă la etichetarea produselor de tutun încălzit, care conțin acum doar avertismente textuale. Proiectul de lege conține cerințe unice pentru etichetarea produselor de tutun, inclusiv pachetele de produse de tutun încălzit, pentru a reduce atractivitatea”, a declarat Svetlana Nicolaescu, secretar general adjunct al Ministerului Sănătății.
De asemenea, proiectul de lege prevede interzicerea aplicării ofertelor de reducere a prețurilor pentru toate categoriile de produse. Documentul mai presupune majorarea sancțiunilor pentru comercializarea produselor de tutun către minori sau fără a verifica vârsta consumatorului.
Le fel, se propune interzicerea introducerii pe piață a unei noi categorii de produse - pliculețele cu nicotină. Deși produsul este răspândit în Uniunea Europeană, autorii proiectului spun că acesta conține potențial ridicat de nicotină și viteză de livrare similare cu alte produse de tutun.
La rândul său, vicepreședintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Vladimir Odnostalco, a declarat că legea trebuie să proteze primordial drepturile nefumătorilor.
„Și în Parlament, și în Guvern, la intrare este mai mult fum de țigară decât într-o hală de producere, chiar și într-un service auto miroase mai puțin a țigară decât în Parlament. Trebuie să protejăm și drepturile fumătorilor, dar și ale nefumătorilor, cum sunt eu de exemplu. Sunt un fumător pasiv care, participând la discuții în fumoarul Parlamentului, sunt implicat involuntar în procesul de fumat”, a adăugat Odnostalco.
Deputatul s-a arătat indignat de faptul că nu există o analiză a măsurilor și restricțiilor deja implementate, și că Ministerul Sănătății nu a prezentat grupul de lucru care a elaborat proiectul. „Eu sunt împotrivă ca proiectele de legi să fie elaborate doar de către juriști, economiști și asociații civile care fac bani pe dezvoltarea acestor proiecte. Din păcate, aceste fenomen există. Nu doresc să critic pe cineva, îmi doresc o abordare profesionistă față de problemă”, a menționat vicepreședintele Comisiei.
Oficialul a subliniat că proiectul de lege are un caracter juridic, însă ar fi nevoie de implicarea specialiștilor în adicție. „Stimați juriști și economiști, cum credeți, dacă doctorul îi va prescrie unei persoane dependente de alcool să renunțe la alcool, credeți că acesta va înceta să consume alcool? Aceeași situație este în cazul fumătorilor. Este o prostie. Înainte de a interzice ceva, trebuie de consultat opinia unui specialist în domeniu.”
Reprezentanții Asociației Businessului European (EBA) au declarat că unele prevederi ale proiectului de lege nu corespund cu Directivele UE.
„Nu vom opta pentru depășirea anumitor prevederi care nu există într-o Directivă sau alta, exact ca și astăzi. Noi optăm pentru calitatea transpunerii, pentru o transpunere de o calitate cât mai înaltă, din simplul motiv ca aceasta să poată fi implementată sau să poată fi sustenabilă pe termen lung”, a menționat Eugen Cozmulici, manager politici EBA.
Mai exact, expertul s-a referit la transpunerea definiției produselor de tutun încălzit, care în proiectul de lege propus este modificată în produs din tutun pentru fumat.
„Directivele, în special cele care folosesc un limbaj foarte tehnic și care sunt foarte detaliate, ar avea o singură soluție – de a fi transpuse exact conform textului unei Directive în legislația națională. Noi susținem armonizarea cadrului național la directivele UE, dar care nu depășesc prevederile acestora sau vin în contradicție cu acestea”, a adăugat Cozmulici.
Președintele Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, Adrian Belîi, a menționat că, în cadrul Comisiei, se pune accent pe promovarea sănătății și garantarea dreptului la viață și sănătate pentru toți cetățenii, în special pentru copii.
Proiectul de lege propus de Ministerul Sănătății urmează să fie discutat în cadrul comisiilor parlamentare, după care va fi supus votului în Legislativ.