Chișinăul, despre atacul armat de la Moscova. Maia Sandu: R. Moldova condamnă terorismul și orice act de violență împotriva civililor

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Politic
23.3.2024 10:22
30.9.2024 18:04
Deschide md
Politic

Președintele Maia Sandu a transmis un mesaj de condoleanțe familiilor și victimilor care au avut de suferit în atentatul de la Moscova. Șeful statului a precizat că printre victime nu sunt cetățeni moldoveni. Totodată, Maia Sandu a menționat că R. Moldova condamnă terorismul și orice act de violență împotriva civililor și a oamenilor nevinovați.

„Condoleanțe tuturor familiilor celor decedați în atacul terorist de la Moscova. Moldova condamnă terorismul și orice act de violență împotriva civililor, a oamenilor nevinovați. Conform datelor colectate peste noapte de Ministerul Afacerilor Externe, printre victime nu sunt cetățeni moldoveni. Suntem alături de cei răniți și de toți care au pierdut pe cineva drag în atac”, a spus Maia Sandu în mesajul său.

Și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, condamnă cu fermitate atacul terorist care a avut în seara zilei de 22 martie, într-o sală de spectacole din Moscova, unde peste 80 de persoane și-au pierdut viața.

„Condamnăm cu fermitate atacul terorist din Moscova, care a luat multe vieți nevinovate. Terorismul nu poate fi justificat. Inimile noastre sunt alături de victime și de familiile acestora”, se arată în mesaj.

DESCHIDE și: Atac armat la Moscova // Numărul morților urcă la peste 60 de persoane

Amintim că mai mulţi bărbaţi înarmaţi, îmbrăcaţi în uniforme de luptă, au dat buzna vineri într-o mare sală de concerte din Moscova şi au tras cu arme automate asupra mulţimii, ucigând şi rănind aproape 200 de persoane, relatează presa rusă.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md