Cetățenii își vor putea deschide mai ușor și mai ieftin un business. Debirocratizarea activității mediului de afaceri, adoptată de Parlament


Potrivit unui comunicat, inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, cu suportul Secretariatului Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru și al PNUD. Documentul conține o serie de modificări la cadrul normativ ce vizează activitatea de întreprinzător și are drept scop excluderea barierelor administrative și a cerințelor nejustificate sau depășite. Modificările vizează procedura de înregistrare a afacerii sau de lichidare a acesteia, comerțul interior, avizarea sanitară, publicitatea exterioară etc.
A fost modificată Legea cu privire la activitatea farmaceutică pentru a stabili condiții de licențiere unice pentru farmaciile din localitățile rurale, indiferent dacă acestea sunt sau nu subvenționate de stat. În așa fel, sunt stabilite condiții egale și nediscriminatorii de activitate pentru agenții economici din domeniu, care deschid farmacii în sate.
Legea privind societățile pe acțiuni a suportat modificări, fiind incluse elemente de digitalizare și de comunicare la distanță. În ceea ce privește modificarea Codului de executare al Republicii Moldova, au fost incluse băncile în lista locatorilor ce pot beneficia de faptul că un contract de leasing are valoare de document executoriu.
Proiectul de lege mai prevede extinderea termenului de valabilitate a avizului sanitar de la 1 la 3 ani, indiferent dacă produsele sunt de import sau nu. De asemenea, vor fi eliminate unele restricții privind comerțul cu ridicata. Acesta va fi permis și în spații mai mici de 400 de m² și, respectiv, costurile suportate de comercianți vor fi mai mici.
Alte modificări vizează publicitatea exterioară. Astfel, afișele cu o suprafață mai mică de 3 m² nu vor mai avea nevoie de autorizație. În cazul celorlalte, va fi extins termenul de valabilitate a autorizațiilor de la 1 la 5 ani. Pentru lectura a doua, documentul a fost completat cu prevederi care reglementează amplasarea firmei pe bunurile imobile care sunt monumente de importanță națională sau locală.
De asemenea, deputatul Victor Spînu a propus completarea documentului cu prevederi care se referă la obligativitatea antreprenorilor de a instala terminale de plată fără numerar. Respectiva obligație trebuie îndeplinită până la 1 iulie a anului următor, în cadrul subdiviziunilor care au fost înregistrate venituri din vânzări de peste 500 000 de lei.
Mai exact, a fost propusă o formulare mai neutră din punct de vedere al tehnologiilor utilizate pentru efectuarea plăților fără numerar, având în vedere apariția pe piață a noilor tehnologii la prețuri reduse. De exemplu, plățile instant MIA permit simpla scanare de către consumator a codului QR, generat direct pe dispozitivul comerciantului în sistemul MIA, precum și efectuarea plăților în baza unui link. Mai mult, comisionul aplicat pentru majoritatea categoriilor de afaceri la plata prin intermediul MIA este de doar 0,8 %.
Inițiativa legislativă se mai referă la reducerea plafonului onorariului oferit expertului pentru serviciile de acreditare acordate. Astfel, plafonul a fost micșorat de la 50% la 30% din salariul mediu pe economie, pentru fiecare zi lucrătoare.
Propunerea care are drept scop simplificarea procedurii de înregistrare a afacerii vizează excluderea obligativității de înregistrare a datelor administratorilor sucursalelor. De asemenea, a fost simplificată și procedura de lichidare benevolă a afacerii, iar termenul va fi redus de la trei zile lucrătoare la 24 de ore.

