Ce mesaj a transmis Papa Francisc din spital. Suveranul Pontif s-a adresat întregii planete


În continuare, Papa Francisc urmează un tratament în spital pentru pneumonie dublă, după ce sâmbătă, Vaticanul a descris pentru prima dată starea Papei ca fiind critică. Suvernul Pontif a avut nevoie de oxigen suplimentar şi de transfuzii sangvine în acea zi. „Noaptea a fost liniştită, papa s-a odihnit”, a precizat Vaticanul în cel mai recent buletin informativ, dat publicităţii duminică dimineaţă, scrie Digi24.RO.
Apelul Papei Francisc: Rugați-vă pentru mine
Suveranul Pontif nu a putut rosti personal rugăciunea tradițională Angelus pentru a doua duminică consecutiv. „Îmi continui cu încredere spitalizarea la Spitalul Gemelli, continuând tratamentul necesar; și odihna face parte din terapie!
Le mulțumesc sincer medicilor și personalului sanitar din acest spital pentru atenția pe care mi-o acordă și pentru dăruirea cu care își desfășoară serviciul în mijlocul bolnavilor”, a spus el în mesajul său de pe patul de spital, publicat duminică de Vatican.
În același mesaj publicat duminică, Papa a mulțumit medicilor și personalului medical de la spital, precum și binevoitorilor care au trimis mesaje.
„În ultimele zile am primit multe mesaje de afecțiune și am fost deosebit de impresionat de scrisorile și desenele copiilor”, a scris el. „Vă mulțumesc pentru această apropiere și pentru rugăciunile de alinare pe care le-am primit din întreaga lume! Vă încredințez pe toți mijlocirii Mariei și vă cer să vă rugați pentru mine”.
Papa Francisc, predispus la infecții pulmonare
Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, a fost internat pentru prima dată în spital pe 14 februarie, după ce a întâmpinat dificultăți de respirație timp de mai multe zile.
Medicii au explicat că Suveranul Pontif este deosebit de predispus la infecții pulmonare, deoarece a făcut pleurezie, o inflamație în jurul plămânilor și i s-a extirpat o parte dintr-un plămân la vârsta de 21 de ani.
În timpul celor 12 ani în care a fost lider al Bisericii Romano-Catolice, argentinianul a fost internat în spital de mai multe ori, inclusiv în martie 2023, când a petrecut trei nopți în spital suferind de bronșită.
Papa a cerut transparență cu privire la starea sa de sănătate, astfel că Vaticanul a început să publice declarații zilnice.
Medicii care îl tratează pe Papă au confirmat săptămâna aceasta că acesta răspunde la medicație, însă starea sa este complexă, iar cea mai mică schimbare a circumstanțelor ar putea perturba ceea ce a fost numit un „echilibru delicat”. „El este Papa, dar este și om”, a spus unul dintre medici.
Papa Francisc, mesaj în ziua în care se fac 3 ani de când Rusia a atacat Ucraina
De asemenea, Papa a folosit mesajul său de duminică pentru a sublinia cea de-a treia aniversare a războiului din Ucraina, care va avea loc luni, și a făcut apel la oameni să își amintească de toate victimele conflictelor armate și să „se roage pentru darul păcii în Palestina, Israel și în întregul Orient Mijlociu, Myanmar, Kivu și Sudan”.

