„Caracatița” lui Putin se extinde în UE: Viktor Orban și liderul unui partid fondat de naziști fac front comun
În aşa-numita „Declaraţie de la Viena”, cei doi s-au felicitat pentru că partidele lor suveraniste au format împreună în Parlamentul European după alegerile europarlamentare noul grup „Patrioţi pentru Europa”, în care se regăsesc şi alte partide cu orientare similară, precum Adunarea Naţională (Rassemblement National – RN, fostul Front Național) din Franţa, Liga din Italia şi Vox din Spania, potrivit HotNews.ro.
Un obiectiv al cooperării între aceste partide, menţionează declaraţia, este „reformarea” Uniunii Europene, reforme care nu trebuie „să promoveze centralismul şi consolidarea tot mai mult a instituţiilor” comunitare, ci dimpotrivă, „Bruxellesul trebuie să piardă din influenţa sa politică”.
Orban şi Kickl pledează pentru consolidarea „democraţiei directe şi a parlamentarismului” la nivel naţional, în timp ce-şi reafirmă poziţiile deja cunoscute pe teme sociale, precum respingerea migraţiei ilegale, a ideologiei de gen şi a căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex.
„Ne opunem clar faptului ca, pe lângă bărbaţi şi femei, să existe un număr absurd de alte genuri şi copiii să-şi piardă identitatea de gen încă de la o vârstă fragedă din cauza experimentelor educaţionale ale stângii”, menţionează cei doi lideri, în declaraţie.
La întâlnirea dintre Orban şi Kickl a participat de asemenea noul preşedinte al parlamentului austriac, Walter Rosenkranz, de asemenea membru al Partidului Libertăţii.
Această formaţiune, deşi s-a clasat pe primul loc la alegerile legislative, cu 28,8% din voturi, nu a primit din partea preşedintelui ecologist austriac Alexander Van der Bellen mandatul de a încerca formarea unei majorităţi, preşedintele motivând că niciun partid nu doreşte să guverneze cu Partidul Libertăţii.
Cancelarul în exerciţiu, conservatorul Karl Nehammer, încearcă în prezent să negocieze o coaliţie între formaţiunea sa, Partidului Popular austriac (OVP), şi Partidul Social-Democrat (SPO), formaţiuni clasate pe locurile doi şi trei în alegeri, cu 26,3% şi, respectiv, 21,1% din voturi.
Dar majoritatea formată astfel ar fi de un singur vot în parlament, aşadar pentru un guvern stabil ar avea nevoie de încă un aliat, care ar putea fi partidul liberal Neos.
Herbert Kickl s-a remarcat prin declaraţiile sale conspiraţioniste faţă de pandemia de COVID-19, dar cel mai mult provoacă îngrijorare în rândul politicienilor europeni opoziţia sa faţă de sancţiunile contra Rusiei şi riscul ca el să îngreuneze deciziile UE de susţinere a Ucrainei în războiul cu Moscova dacă ar ajunge cancelar.
În fruntea unui partid fondat de foști naziști, Kickl este cunoscut pentru folosirea unor fraze care amintește de aceste rădăcini național-socialiste, potrivit unui portret făcut de AFP și Reuters. Liderul extremist vrea să fie „Volkskanzler”, „cancelarul poporului”, un concept social-democrat german recuperat de dictatorul Adolf Hitler. Kickl a negat în mod constant orice referire nazistă.
În 2010, Kickl a declarat că se opune ca Waffen-SS-ul lui Hitler să fie considerat „vinovat colectiv” pentru crime de război, o afirmație care nu este complet neobișnuită pentru acest partid. Primul lider al FPO, în 1955, a fost un ofițer SS de rang înalt și ministru nazist.