Au raportat la Linia de informare a alegătorilor că ar fi înregistrați să voteze în Rusia, fără să o fi făcut
Aceste cazuri au fost documentate, iar alegătorilor li s-a recomandat să apeleze poliția, anunță CEC într-un comunicat de presă, citat de IPN.
În total, mai bine de 7.800 de apeluri au fost recepționate de operatorii Liniei telefonice de informare a alegătorilor. Cele mai multe apeluri au fost făcute de cetățeni, iar din total, majoritatea s-au interesat despre procedura de votare: cu ce acte se votează, posibilitatea votării la locul aflării, unde poate fi obținut certificatul pentru drept de vot, cum votează studenții, cum votează persoanele fără domiciliu/reşedinţă, cum votează alegătorii peste hotare etc.
Linia telefonică a fost activă în perioada 2 septembrie – 4 noiembrie 2024 și a venit să asigure suport informațional părților implicate în procesul electoral. Alegătorii, registratorii, operatorii, funcționarii electorali, reprezentanţi ai concurenților electorali și observatorii se numără printre categoriile de beneficiari ai suportului informațional.
Pe lângă asistența acordată prin intermediului apelurilor la 022880101, în cadrul scrutinului, Centrul de apel a acordat asistență prin aplicaţia viber/whatsapp, la numărul de contact 069780101, precum şi la adresa de e-mail centruapel@cec.md.