Amendă usturătoare pentru un bărbat din Strășeni. A luat 18 mii euro pentru a angaja două persoane în funcția de pădurar
Potrivit materialelor dosarului, în perioada mai 2016 - ianuarie 2017, individul a pretins și primit bani de la două persoane, promițându-le că îi va ajuta la angajarea în funcția de pădurar la Întreprinderea Silvo-Cinegetică Strășeni. Mai exact, bărbatul a declarat că ar avea cunoscuți, care activează în cadrul Agenției „Moldsilva”, care ar putea facilita obținerea unui loc de muncă.
În acest sens, în luna mai 2016, individul a cerut și primit 10 000 de euro de la un bărbat pentru a-i asigura angajarea acestuia. În ianuarie 2017, a cerut și primit alte 8 000 de euro de la o altă persoană, cu aceeași promisiune. Deși a luat banii, acesta nu a reușit să-i angajeze pe cei doi, deoarece funcția de pădurar era deja ocupată.
Fiind audiat, condamnatul nu și-a recunoscut vinovăția pentru faptele comise.
Totodată, instanța a dispus confiscarea echivalentului sumei 18 000 de euro, iar pentru asigurarea executării pedepsei și confiscării speciale, a menținut sechestrul aplicat asupra unui bun imobil ce aparține condamnatului.
Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru (Chișinău) în termen de 15 zile.