Adrian Dupu, întâlniri cu cetățenii din nordul și centrul R. Moldova: Vom sprijini proiectele care aduc prosperitate fraților noștri de peste Prut
Este vorba despre întruniri cu cei din raioanele: Orhei, Telenești, Șoldănești și Rezina. Demnitarul le-a mulțumit pentru prezență și pentru faptul că au umplut casa de cultură din Step-Soci, Orhei. Politicianul le-a vorbit oamenilor despre angajamentele Partidului Național Liberal.
„Suntem singurul partid care poate veni în fața cetățenilor Republicii Moldova cu fapte și proiecte concrete pe parcursul anilor și nu cu promisiuni goale de campanie.
Cei mai mulți primari și președinți de consilii raionale au relații de înfrățire cu primari și președinți de consilii județene ai Partidului Național Liberal. Împreună cu ei s-au implementat mii de proiecte în beneficiul cetățenilor”, susține Adrian Dupu pe pagina sa de Facebook.
Potrivit lui, PNL și liderul acestei formațiuni, Nicolae Ionel Ciucă, au fost alături de Republica Moldova și cetățenii săi în cele mai grele momente cauzate de crizele care s-au succedat.
„Vom continua să îi sprijinim pe frații noștri din stânga Prutului și să susținem proiecte care să aducă prosperitate și bunăstare”, susține Adrian Dupu.
CMF: 11240002