Acord important între Finlanda și Ucraina: Helsinki oferă un ajutor militar în valoare de peste 200 de milioane de dolari


Cele două ţări au convenit să aprofundeze cooperarea în acest domeniu, inclusiv în ce priveşte armamente, schimburi de informaţii şi producţie de muniţie, a indicat ministerul într-un comunicat, transmite Digi24.ro.
Ministerul finlandez a mai precizat că va oferi un nou pachet de sprijin militar Ucrainei, în valoare de circa 200 milioane de euro (217 milioane de dolari), ce include muniţie de artilerie, ca ajutor în războiul cu Rusia.
Tot joi, Suedia a anunţat că va acorda peste 1,14 miliarde de coroane sudeze (137,7 milioane de dolari) Ucrainei pentru reconstrucţie şi dezvoltare, precum şi nevoi umanitare urgente.
Pachetul, cel mai mare program de ajutor civil acordat vreodată de Suedia - potrivit ministrului pentru dezvoltare internaţională, Benjamin Dousa -, include sprijin pentru reconstrucţia infrastructurii distruse, pentru deminare şi pregătirea de personal medical.
„Sprijinul pentru Ucraina este o problemă de solidaritate, dar şi de securitate a Suediei", a declarat ministrul într-o conferinţă de presă. „Ultimele săptămâni nu au fost uşoare. Nu a fost niciodată mai clar că nu mai putem considera de la sine înţeles sprijinul lumii pentru Ucraina", a adăugat el.

