6 500 de operații de protezare a genunchiului și șoldului, în 2024. Intervenții mai multe și costisitoare


Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) precizează că cele mai multe operaţii de protezare au fost efectuate la genunchi – circa 4 500, iar la șold – peste 1 900.
Pentru cazurile tratate în cadrul programului ,,Protezarea aparatului locomotor”, CNAM a transferat peste 438 de milioane de lei în 2024.
Operaţiile de protezare a articulaţiilor mari au fost realizate în 22 de instituţii medicale, contractate de CNAM, dintre care 14 sunt publice. Este vorba despre Institutul de Medicină Urgentă, Spitalul Clinic de Traumatologie şi Ortopedie, Institutul Oncologic, Spitalul Clinic Bălți etc.
Costul mediu al unui caz tratat, acoperit de asigurarea medicală obligatorie, a depășit 70 de mii de lei. Această sumă include şi consumabilele costisitoare.
Pentru anul 2025 au fost procurate 6 671 de cazuri de protezare a aparatului locomotor în sumă de peste 460 de milioane de lei, inclusiv consumabile costisitoare de peste 31 de milioane de lei.
CNAM reamintește că toate persoanele asigurate care au indicaţii medicale pentru intervenții de protezare şi se află pe listele de aşteptare au acces gratuit la aceste intervenții.

