107 ani de la Unirea Basarabiei cu România // 27 martie 1918, primul pas spre reîntregirea poporului român

Basarabia – o provincie românească ruptă și apoi reîntoarsă acasă

Povestea Basarabiei este, în esență, povestea unei dureri istorice. O rană deschisă în trupul Țării Moldovei în anul 1812, când, prin Pacea de la București, semnată între Imperiul Otoman și Imperiul Rus, teritoriul dintre Prut și Nistru era anexat de Rusia țaristă. A fost o cedare forțată, fără consultarea populației, iar consecințele aveau să marcheze profund identitatea și destinul acestei regiuni.

De-a lungul secolului al XIX-lea, administrația rusă a dus o politică sistematică de rusificare. Limba română a fost exclusă treptat din instituții, iar biserica ortodoxă a fost trecută sub autoritatea Sinodului rus. Învățământul în limba română a fost restricționat, iar elitele locale au fost deznaționalizate sau marginalizate. Totuși, în ciuda acestor presiuni, elementul românesc a rezistat în satele basarabene, în limba vorbită de oameni, în tradiții, în biserici și în memoria colectivă.

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, a început să se formeze o elită intelectuală românească în Basarabia, inspirată de mișcările culturale din Regat și din Transilvania. Publicații precum „Basarabia”, „Cuvânt moldovenesc” și altele au contribuit la renașterea conștiinței naționale, în ciuda cenzurii.

Primul Război Mondial și prăbușirea Imperiului Țarist în 1917 au reprezentat o oportunitate istorică. În haosul revoluționar, Basarabia a început să-și afirme dreptul la autodeterminare.

În noiembrie 1917 s-a format Sfatul Țării, un organ reprezentativ al Republicii Democratice Moldovenești, care proclama autonomia regiunii. Pentru prima dată după 100 de ani, românii din Basarabia aveau din nou un cuvânt de spus în privința propriului destin. Într-un context tulbure, cu bande bolșevice destabilizând ordinea publică, Sfatul Țării a cerut sprijin militar din partea României, marcând revenirea simbolică a armatei române pe pământul Basarabiei – nu ca forță de ocupație, ci ca sprijin pentru protejarea populației locale.

27 martie 1918 – ziua reîntregirii cu Țara-Mamă

27 martie 1918 nu este doar o dată istorică. Este o pietricică sacră în fundația României moderne. Este ziua în care Basarabia, prima provincie istorică românească, a deschis drumul Marii Uniri.

Atmosfera din acea zi este imposibil de redat pe deplin: solemnitate, speranță, emoție. Sfatul Țării, format din reprezentanți ai tuturor categoriilor sociale și etnice – români, ruși, ucraineni, evrei, găgăuzi – a fost chemat să decidă soarta Basarabiei. Și a decis.

Cu 86 de voturi pentru, 3 împotrivă și 36 de abțineri, s-a votat Unirea Basarabiei cu România, în următorii termeni:‍

„Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama sa România.”

Inițial, actul unirii prevedea o serie de condiții menite să asigure o tranziție lină: autonomie administrativă, respectarea legislației locale, menținerea reformei agrare, păstrarea Sfatului Țării etc. Aceste prevederi aveau un caracter temporar și au fost acceptate de România ca măsură de conciliere. Până la sfârșitul anului 1918, Basarabia a fost integrată complet în sistemul juridic, administrativ și constituțional românesc, iar condițiile au fost eliminate de comun acord, pe baza votului parlamentarilor basarabeni în Parlamentul României Mari.

Evenimentul a fost urmat de manifestări de bucurie în toată țara. Regele Ferdinand I a salutat unirea, iar guvernul român a trimis rapid resurse și cadre pentru susținerea administrației basarabene. Pe plan internațional, însă, Rusia bolșevică a refuzat să recunoască actul unirii, acuzând România de ocupație ilegală. Cu toate acestea, în perioada interbelică, unirea a fost recunoscută de principalele puteri occidentale, cu excepția URSS.

Un simbol al reîntregirii

Unirea Basarabiei cu România, prima din șirul celor trei Mari Uniri din 1918 (urmată de Bucovina în noiembrie și Transilvania în decembrie), a avut o valoare simbolică aparte. A fost prima fisură majoră în Imperiul Rus și primul pas spre România Mare, dar și o reafirmare a identității românești într-o provincie înstrăinată.

Azi, la peste un secol distanță, acest eveniment ne oferă nu doar o lecție de curaj politic, ci și una de unitate spirituală. Unirea nu a fost doar o chestiune de guvernare, ci una de recunoaștere a unui adevăr istoric, etnic și cultural.

Efectele Unirii – o renaștere culturală și instituțională

Unirea a însemnat integrarea Basarabiei în sistemul administrativ, juridic și educațional românesc. Au fost înființate școli, licee, instituții culturale și au fost trimiși profesori și funcționari din Regat pentru a sprijini procesul de modernizare. Pentru prima dată după un veac de înstrăinare, românii basarabeni puteau să vorbească liber în limba lor, să studieze istoria adevărată, să-și redescopere rădăcinile.

Desigur, procesul de unificare nu a fost lipsit de greutăți. Diferențele economice, administrative și mentalitare dintre Regat și Basarabia s-au făcut simțite, iar propaganda sovietică a continuat să încerce destabilizarea regiunii. Însă în ciuda acestor obstacole, interbelicul românesc rămâne pentru Basarabia o epocă de dezvoltare, libertate și redescoperire națională.

Unirea de atunci și lupta de azi: lecții pentru prezent

Astăzi, la 107 ani distanță, Basarabia este din nou ruptă de Țară, de data aceasta prin istorie și granițe impuse, dar nu prin suflet. Republica Moldova își caută încă drumul între Est și Vest, între moștenirea sovietică și valorile europene, între românism și moldovenism.

Și totuși, ceva rămâne constant: România este acolo. Ajutor umanitar, proiecte educaționale, investiții în infrastructură – toate acestea nu sunt simple gesturi diplomatice, ci punți peste Prut.

Declarațiile liderilor de la Chișinău devin tot mai deschise față de identitatea românească, iar numărul cetățenilor moldoveni care se revendică drept români este în creștere.

Poate că Unirea nu se va mai face într-o zi de martie, în aplauzele unei săli de Parlament, ci printr-un proces treptat, prin integrare, educație și apropiere sufletească.

Dar ea va veni. Pentru că nu este o opțiune politică, ci o întoarcere acasă.

La 107 ani de la Unirea Basarabiei cu România, să nu uităm lecția istoriei: popoarele pot fi despărțite de imperii, dar nu și de adevăr. Iar adevărul nostru este simplu și clar: suntem același neam.

Cinste eroilor din Sfatul Țării. Onoare celor care nu au uitat că dincolo de Prut e tot acasă.