Racheta rusească izbi blocul în plexul lui solar, lăsând în urma ei o gaură uriașă și apartamente arzânde în diferite colțuri ale clădirii. Un alt proiectil sparse peretele de la parter și tona aia de moloz se prăbuși peste ușa de la intrare, care dispăru sub mormanul de tencuială, piatră și beton.
Președintele american Donald Trump i-a adus un omagiu Papei Francisc, la scurt timp după anunțul morții acestuia. „Odihnește-te în pace, Papa Francisc”, a scris el într-un mesaj postat pe Truth Social.
Ritualul de confirmare a decesului Papei Francisc va avea loc luni seară, la ora locală 21:00 (19:00 GMT), la reședința sa din Casa Santa Marta, în capela căreia va fi depus, transmite EFE.
Papa Francisc a murit probabil din cauza unui accident vascular cerebral, potrivit zvonurilor care circulă la Vatican, scrie site-ul cotidianului italian Corriere della Sera. În orele următoare, Sfântul Scaun va emite o declarație oficială în care va preciza cauza decesului.