Șefi de state și de guvern din toate colțurile lumii au reacționat imediat după anunțul morții papei Francisc, la vârsta de 88 de ani, agenția de presă France Presse consemnând primele reacții.
Primăria capitalei anunță că în perioada 22-25 aprilie va fi suspendat parțial traficul rutier pe str. Alexei Șciusev, tronsonul cuprins între străzile Mitropolit Petru Movilă și București. Potrivit autorităților, măsura a fost luată în legătură cu necesitatea executării lucrărilor de reparație a carosabilului, în urma avarierii rețelei de apeduct.
Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a venit cu un mesaj de condoleanță în legătură cu moartea Papei de la Roma Francisc. Într-un mesaj publicat pe platforma X (fosta Twitter), șeful statului a menționat că lumea a pierdut o personalitate care a promovat neobosit compasiunea și justiția socială.
Papa de la Roma Francisc a decedat în această dimineață. În acest sens, urmează un proces bine stabilit, numit „Sede Vacante” (scaun vacant – trad.), care duce la alegerea unui nou Papă.