VIDEO // Tiraspolul schimbă retorica! Separatiștii se distanțează de narațiunile propagandiste „genocid economic” și „agresiune”

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Приднестровье
20.5.2024 11:38
Tudor Ioniță
Приднестровье

Negociatorii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean de la Chișinău și Tiraspol s-au întâlnit, vineri, 17 mai, la Tighina, după patru luni de pauză în formatul 1+1. Subiectele de bază au rămas plățile vamale pe care agenții economici din regiunea transnistreană le achită, de la începutul acestui an, în bugetul Republicii Moldova și necesitatea anulării taxelor și restricțiilor impuse fermierilor care au terenuri după traseul „Râbnița-Tiraspol”, precum și subiectul școlilor cu predare în limba română, transmite Zonadesecuritate.MD.

Oleg Serebrian, vicepremier pentru reintegrare al Republicii Moldova:

„Cel mai dureros subiect ține de clădirea școlii din Râbnița și problema liceului din Grigoriopol. Din păcate, încă nu vedem soluționarea acestor probleme. De asemenea, subiectul ce ține de tarife. Nouă ni s-a spus că școlile înregistrate la Tiraspol achită alte plăți. Trebuie să facem verificări suplimentare. Probleme precum sănătatea și educația nu trebuie să fie politizate sau legate cu cele economice, politice sau de alt ordin. Sunt chestiuni exclusiv umanitare – este vorba despre copii. Ele trebuie soluționate și colegii de la OSCE sunt de acord.”

Regimul a propus vineri, la masa de negocieri, un proiect de declarație vizând „angajamentul părților de a soluționa conflictul exclusiv prin mijloace pașnice”. Asta deși tot Tiraspolul este cel care creează tensiuni între părți. După introducerea taxelor vamale în mod egal pentru toți agenții economici de pe cele două maluri ale Nistrului, presa din regiune și exponenții regimului separatist de la Tiraspol au lansat o serie de acuzații și falsuri în adresa autorităților constituționale despre impunerea unei inventate „blocade economice” – acuzații pe care negociatorul regimului separatist le-a negat atunci când a fost întrebat de jurnaliștii „Zonei de Securitate”. Ignatiev nu recunoaște că pe canalul de Youtube al pretinsului „minister de externe” pe care îl conduce a apărut un reportaj despre presupusul „genocid economic” în care apare chiar el.

Vitalii Ignatiev, negociator din partea Tiraspolului în formatul 1+1:

Eu nu am folosit termeni precum „genocid”. Și nici colegii mei. Nu știu despre ce vorbiți. Vorbim de chestiuni umanitare evidente – cum am mai spus: s-au oprit întreprinderi și oamenii au rămas fără un loc de muncă.
ZdS – Deci despre genocid nici vorbă?
Ignatiev – Eu nu folosesc astfel de formulări și nu vă recomand nici dumneavoastră. Cred că trebuie să fim corecți în dialogul nostru.
ZdS – O ultimă întrebare, despre un alt termen, cel de agresor. El este invocat săptămânal de către Krasnoselski. Iar acum vreți să semnați o declarație cu un „agresor”. Considerați Moldova agresor?
Ignatiev -Eu nu știu despre ce declarații vorbiți. Eu am auzit recent declarațiile lui Krasnoselski în care vorbește contrariul și, la fel și conducerea Moldovei, judecând după declarații, înțelege prețul libertății”.

Oleg Serebrian:

Tema „genocidului” nu-și are locul. Noi suntem interesanți ca pe malul stâng să existe condiții normale de viață. Este evident că 90% din locuitorii malului stâng, plus Tighina/Bender sunt cetățeni moldoveni. Și niciun stat în lume nu va crea nici măcar premize pentru genocid. Deci e clar că nu e în interesul Chișinăului să creeze probleme acestor întreprinderi. Chișinăul mereu a subliniat că își dorește soluționarea conflictului transnistrean prin metode pașnice, la masa de negocieri – o spune și președinta Sandu, și premierul Recean și eu. Noi nu ne îndepărtăm de formatul de negocieri. Însuși faptul că există aceste întâlniri, că amintim despre unele probleme și chiar unele se rezolvă deja este un lucru pozitiv. Dar de lucru mai este mult”.

În ajunul ședinței de la Tighina, activistul din regiunea transnistreană Victor Pleșcanov a fost eliberat din închisoarea nr. 3 din Tiraspol. Șeful grupării separatiste de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a semnat un „decret” privind grațierea lui, deși anterior a refuzat să facă acest lucru. Chișinăul a salutat gestul și speră că vor urma și alte eliberări.

”Suntem bucuroși că această eliberare s-a produs. Ea este una întârziată. Așteptam ca domnul Pleșcanov să fie eliberat încă înainte de anul nou, inclusiv din cauza stării lui precare de sănătate. Ne dorim ca și celelalte cazuri individuale de rezonanță despre care am amintit azi – cum ar fi Ermurachi… Este un om în vârstă. Are 73 de ani și se află într-o stare proastă, ” a declarat vicepremierul pentru reintegrare al Republicii Moldova.

La finalul discuției cu jurnaliștii, vicepremierul pentru reintegrare a reconfirmat că scopul final al acestor negocieri este reîntregirea R. Moldova.

Jurnalistă a postului Pervîi Pridnestrovskii:

„Nu o dată ați menționat că taxele vamale sunt doar începutul. Urmează introducerea TVA și a accizelor. Care e scopul?

Oleg Serebrian – Scopul este reintegrarea economică plenară a Republicii Moldova”.

Ключевые слова:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Поделитесь статьей:
Будьте в курсе последних новостей на нашей странице в Telegram
Подпишитесь на
Deschide.md