Un așa zis oficial al regimului separatist de la Tiraspol, inclus de autoritățile ucrainene pe lista de sancțiuni
Un oficial al regimului separatist din regiunea transnistreană, care deține cetățenia R. Moldova și a Federației Ruse, a fost inclus pe lista de sancțiuni a Ucrainei. Este vorba de Ina Linnik, originară din orașul Bender, în prezent viceministru al așa-numitului minister al economiei din Tiraspol. Măsurile restrictive au fost propuse de Serviciul de Securitate al Ucrainei.
Astfel, restricțiile impuse de Ucraina așa-zisului oficialului separatist sunt: interzicerea privatizării și achizițiilor publice, interzicerea activității pe teritoriul Ucrainei, interzicerea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor, blocarea activelor, restricții privind operațiunile de tranzit și comerț pe teritoriul din țara vecină, etc.
Potrivit documentului semnat de președintele Volodimir Zelenski, au fost impuse sancțiuni pentru 185 de persoane. Marea majoritate sunt cetățeni ai Federației Ruse, dar printre aceștia se numără și persoane cu dublă sau multiplă cetățenie, inclusiv cea a Ucrainei. De asemenea, au fost impuse sancțiuni împotriva unui cetățean al Uzbekistanului și a unui cetățean al Germaniei.
Totodată, au fost introduse sancțiuni împotriva a 181 de companii. Acestea sunt înregistrate în Rusia, Uzbekistan, Kazahstan, Elveția, Letonia, China sau Emiratele Arabe Unite.
Companiile sancționate fac parte din complexul militar-industrial, producători de diverse echipamente și componente electronice, producători de echipamente informatice, producători de echipamente hidraulice, companii de dezvoltare industrială, companii de prelucrare a metalelor, construcție de turbine și unități abur-gaz, proiectare, construcție și restaurare, de aeronave și altele.