Ucraina neagă că intenţionează să dezvolte arme nucleare

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Externe
Ministerul ucrainean de Externe a negat, într-un comunicat, că intenţionează să dezvolte arme de distrugere în masă, aşa cum s-a sugerat în informaţiile publicate de ziarul german BILD, informează vineri EFE.
18.10.2024 11:12
18.10.2024 11:12
Deschide md
Externe

Dezminţim în mod oficial insinuările din surse anonime din publicaţia BILD despre presupusele planuri ale Ucrainei de a dezvolta arme de distrugere în masă", a declarat Ministerul de Externe de la Kiev într-un comunicat în care susţine respectarea Tratatului de neproliferare (NPT) şi care aminteşte că Ucraina a renunţat la armele nucleare pe care le avea atunci când a devenit independentă de URSS, scrie Agerpres.

Ministerul ucrainean de Externe a emis acest comunicat la scurt timp după ce un jurnalist al publicaţiei germane BILD a spus că o sursă oficială ucraineană anonimă a asigurat că Ucraina este pregătită să înceapă să dezvolte arme nucleare în câteva săptămâni pentru a se proteja de Rusia, potrivit Ukrainska Pravda.

Informaţia a fost publicată în aceeaşi zi în care preşedintele Volodimir Zelenski a spus că i-a transmis fostului preşedinte şi candidat republican la Casa Albă, Donald Trump, în timpul întâlnirii pe care cei doi au avut-o luna trecută la New York, că Ucraina va fi forţată să dezvolte arme nucleare dacă nu este acceptată în NATO.

Preşedintele Zelenski a declarat ulterior că nu a spus niciodată că administraţia sa se pregăteşte "să creeze arme nucleare sau ceva de genul acesta".

Volodimir Zelenski a mai amintit că Ucrainei i s-a promis în scris, în Memorandumul de la Budapesta, că integritatea sa teritorială va fi garantată în schimbul renunţării la armele nucleare pe care le deţinea pe teritoriul său ca republică membră a URSS.

Aceasta înseamnă că (Memorandumul de la Budapesta) nu este o umbrelă foarte bună pentru securitatea noastră. De aceea am spus că nu există alternative în afară de NATO. Acesta a fost semnalul meu. Dar nu vrem să creăm arme nucleare", a subliniat şeful statului ucrainean.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Abonează-te la
Deschide.md