Rusia crește soldele, în disperarea de a atrage voluntari care să lupte în Ucraina. La cât au ajuns sumele

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Externe
Autorităţile din mai multe regiuni ale Rusiei au anunţat în ultimele săptămâni creşteri considerabile ale soldelor şi primelor acordate ruşilor care se oferă voluntari pentru a lupta în războiul din Ucraina, relatează AFP, citat de Digi24.RO.
8.10.2024 17:51
8.10.2024 17:53
Deschide md
Externe

Astfel, regiunea nordică Hantî-Mansiisk a anunţat că solda anuală plătită voluntarilor care luptă pe frontul ucrainean va fi de 5,27 milioane de ruble, echivalentul a circa 50 000 de euro şi a aproximativ cinci salarii medii anuale în Rusia, iar prima pentru semnarea contractului cu armata rusă este stabilită la 2,7 milioane de ruble, aproximativ 25 400 de euro.

La rândul ei, regiunea Belgorod, învecinată cu Ucraina, a crescut prima pentru semnarea contractului cu armata la 3 milioane de ruble (circa 28 200 de euro), faţă de 800 000 de ruble înainte.

Se înmulţesc în acest timp şi apelurile de înrolare în armată difuzate de posturile de televiziune, precum şi campaniile cu afişe stradale care insistă pe creşterea soldelor. Afişe de acest fel observate în regiunea capitalei Moscova din luna iulie promit o soldă anuală de 5,2 milioane de ruble. În regiunea sud-vestică Krasnodar solda anuală aproape s-a dublat, ajungând la 1,9 milioane de ruble (18 000 de euro), aceasta fiind a treia dublare a soldei de când a început războiul în Ucraina în februarie 2022.

În regiunea arctică Iamalo-Neneţ solda oferită voluntarilor este de 1,1 milioane de ruble (10 300 de euro), iar în regiunea Volga Superioară de 500 000 de ruble (circa 5 000 de euro).

În regiunea caucaziană Daghestan, una dintre cele mai sărace ale Rusiei, această soldă este tot de 500 000 de ruble, crescând de cinci ori faţă de cea de la începutul conflictului. Creşterea soldelor este în schimb mai modestă în regiunea fostei capitale imperiale Sankt Petersburg, ajungând acum la 1,8 milioane de ruble (17 000 de euro), faţă de 1,3 milioane anterior.

Tot pentru a încuraja voluntariatul în armată, parlamentul rus a votat în septembrie o lege care permite închiderea urmăririi penale în cazul celor care se înrolează în armată, după ce până atunci doar deţinuţii condamnaţi puteau beneficia de graţiere în schimbul plecării pe front.

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus în septembrie 2022 mobilizarea a circa 300 000 de rezervişti, dar în prezent ezită să decreteze o nouă mobilizare, întrucât cea precedentă a provocat exodul a sute de mii de ruşi care şi-au părăsit ţara de teama că ar putea fi trimişi pe front.

Putin a promis de atunci că nu va mai ordona vreo mobilizare, el susţinând că ar fi suficient numărul celor care se oferă voluntari pentru a intra în rândurile armatei. Însă în prima jumătate a acestui an numărul celor care s-au arătat dispuşi să semneze contracte cu armata rusă a scăzut dramatic, înregistrând totuşi o creştere după ce Ucraina a atacat în august provincia rusă Kursk.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Abonează-te la
Deschide.md