În acest weekend se așteaptă vreme caldă, cu ploi de scurtă durată și fenomene electrice
În zilele de weekend 3-4 august, în R. Moldova se așteaptă o vreme caldă, deși se va simți o răcorire treptată.
„Sâmbătă, temperaturile vor înregistra scăderi în regiunile nordice și centrale ale țării, în timp ce sudul va continua să fie afectat de caniculă.
În zilele următoare, această răcire se va extinde pe întreg teritoriul țării. Instabilitatea atmosferică va fi prezentă, manifestându-se pe arii extinse prin ploi de scurtă durată și fenomene electrice”, ne informează specialiștii din cadrul Serviciului Hidrometeorologic de Stat.
Potrivit sursei, ziua temperaturile maxime vor scădea de la +28..+35°C, la +23..+30°C. Temperaturile minime noaptea vor scădea de la +18..+23°C, până la +13..+18°C. Vântul va sufla din direcția nord-vestică.