Administratorul unei companii, condamnat la 6,5 ani închisoare și confiscare de 1,3 milioane lei pentru spălare de bani
Potrivit unui comunicat, urmărirea penală a fost disjunsă în septembrie 2023, din cauza penală pornită în martie 2013, de către Procuratura Generală, în baza autosesizării. Ulterior, la aceasta au fost conexate și alte cauze penale pornite de către Centrul Național Anticorupție, urmărirea penală fiind efectuată de către organul de urmărire penală al CNA, sub conducerea Procuraturii Anticorupție.
Probele administrate au demonstrat că un administrator și fondator al unei companii, acționând în complicitate cu un grup de persoane, a luat un împrumut de la „Banca de Economii” SA în mărime de 42,5 milioane de lei, pe care nu l-a mai restituit.
Ulterior, persoanele vizate au dobândit în perioada lunii decembrie 2011 de la „Banca de Economii” SA mijloace bănești în sumă de 4,4 milioane de lei, care, în scopul tăinuirii și deghizării originii sale ilicite, au fost transferați în adresa mai multor companii.
Doar unul din cei șase învinuiți a recunoscut vina, iar cauzele penale au fost trimise pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Urmărirea penală a durat aproximativ două luni, iar procesul de judecată a durat un an.
Un al doilea inculpat a fost achitat. Sentinţa poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chişinău, în termen de 15 zile.