Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de tenis Australian Open, după ce a învins-o pe jucătoarea poloneză Iga Swiatek în optimi, în trei seturi: 3-6, 6-1, 6-4.

Pentru Iga Swiatek (19 ani), cea mai bună performanţă la Melbourne sunt optimile de finală, pe care le-a atins şi anul trecut, în timp ce Simona Halep (29 de ani) are o finală jucată în 2018, iar în 2020 a atins semifinalele.

Halep şi Swiatek s-au întâlnit de două ori până acum, scorul direct fiind de 1-1.

Simona Halep (29 de ani) a fost eliminată de Iga Swiatek (19 ani) în optimile de finală de la Roland Garros 2020, scor 1-6, 2-6, turneu pe care Swiatek avea, de altfel să îl câştige în acel an.

Cele două jucătoare s-au mai întâlnit în 2019, tot la Roland Garros 2019. Atunci, Halep a învins-o pe Swiatek cu 6-1, 6-0.