Abia a încheiat Turneul de la Doha, acolo unde a ajuns în finală și Simona Halep a luat startul unei noi competiții din calendarul WTA, competiția de la Dubai.

Calificată direct în turul secund, datorită locului 2 mondial pe care îl ocupă, românca a jucat împotriva canadiencei Eugenie Bouchard, locul 78 WTA.

Halep a reușit breakul la scorul de 3-2 în primul set, dar Bouchard a recuperat imediat.

Astfel s-a ajuns la tie-break, acolo unde Simona Halp a reușit să se impună, adjudecându-și primul set cu scorul de 7-6.

Românca a început foarte bine partea secundă, conducând cu 1-0 la gameuri pe serviciul adversarei.

Românca a gestionat bine restul partidei, și-a fructificat propriul serviciu, reușind astfel ca, cu scorul final de 7-6, 6-4, să se califice în optimile de finală ale competiției