Tenismena americană Serena Williams s-a calificat în sferturile de la finală de la Australian Open, dar a lăudat-o pe sportiva din România, care i-a fost un adversar dificil.

În prima reacție la cald, imediat după confruntare, americanca a afirmat că „A fost un meci intens, cu puncte incredibile, pentru asta jucăm. Ca să rămân pe teren, trebuia să joc din ce în ce mai bine, știam că pot, am reușit să fac diferența.”, scrie Digi24.

 „Lupt de fiecare dată până la final, nu cedez niciodată. Muncesc pentru fiecare punct, fac ceea ce-mi place. Asta e treaba mea, să vin să joc în fața voastră. Fanii mă motivează să joc din ce în ce mai bine", a fost reacția Serenei Williams pentru Eurosport. 

Setul 2 și cel decisiv i-au dat mari emoții Serenei Williams, care a dat o declarație plină de fair-play și a elogiat-o pe Serena:

"Chiar am avut nevoie să-mi ridic nivelul jocului. Se cunoaște că este numărul 1 mondial", a declarat Serena Williams.