Simona Halep s-a calificat în turul al treilea al primului Turneul de Mare Șlem, care se joacă în aceste zile în Australia.

Plecată din postura de favorită principală a competiției, românca a câștigat primul set al meciului jucat împotriva americancei Sofia Kenin, locul 37 mondial, scor 6-3, după numai 34 de minute de joc.

În actul secund, americanca a rezistat cu îndârjire în fața locului 1 WTA și a echilibrat partida după victoria cu 7-6 obținută la tie-break.

Setul decisiv a avut destule momente de echilibru, dar valoarea Simonei Halep s-a impus, românca reușind să obțină victoria în set cu 6-4, calificându-se astfel în șaisprezecimile de finală ale competiției.

Pentru româncă urmează o adversară de calibru. Pentru calificarea în optimile de finală, Simona Halep o va avea de cealaltă parte a fileului pe Venus Williams.