Naționala de fotbal a Franței s-a înncoronat cu titlul de campioană a fotbalului mondial după ce a învins Croația în finala disputată pe stadionul Lujniki din Moscova. „Cocoșii galici” au intrat în posesia celui de al doilea titlu mondial din istorie, după cel cucerit în anul 1998. Fotbaliștii croați au reușit, la rândul lor, cea mai bună performanță din istoria echipei naționale.

„Cocoșii galici” au deschis scorul în minutul 19, atunci când  croatul Mandzukic a deviat în proprie poartă şutul din lovitură liberă al lui Griezmann .

Nouă minute mai târziu, croații au egalat. Perisic a șutat din interiorul careului, fără nicio șansă pentru portarul Lloris.

Ivan Perisic a fost și la originea golului de 2-1 pentru francezi. În minutul 36, croatul a atins balonul cu mâna în interiorul propriei suprafețe de pedeapsă.

Antoine Griezmann a executat calm și i-a dus pe francezi în avantaj la pauză.

În minutul 59, Paul Pogba a reușit golul care i-a distanțat pe francezi pe tabela de marcaj.

Croații au căzut după primirea golului, iar scorul a luat proporții în minutul 65. Mbappe a șutat puternic de la distanță, eforturile portarului croat Subasic nereușind să oprească balonul care a poposit în plasă.

Est-europenii au redus din diferență în minutul 69. Mandzukic a profitat de o eroare mare a portarului Lloris și a împins balonul în poarta franceză.

Rezultatul final a fost de 4-2, Franța devenind astfel noua campioană a fotbalului mondial.