Echipa de fotbal FCSB a fost eliminată din Europa League după ce s-a înclinat cu scorul de 5-1, în meciul cu Lazio Roma, disputat joi, pe Stadionul Olimpic din capitala Italiei, în manşa a doua a şaisprezecimilor de finală ale competiţiei.

Golurile au fost înscrise de Ciro Immobile (minutele 7, 43 şi 71), Bastos (35) şi Felipe Anderson (51), respectiv Harlem Gnohere (82).

FCSB a jucat foarte slab, timorat, comiţând multe greşeli, departe de evoluţia curajoasă din tur, când s-a impus cu 1-0. Antrenorul lazialilor, Simone Inzaghi, a folosit mult mai mulţi titulari obişnuiţi faţă de partida tur, menajându-l însă pe Sergej Milinkovic-Savic, unul dintre cei mai buni jucători ai săi. Fundaşul românul Ştefan Radu nu a fost în lotul lui Lazio pentru această întâlnire, după ce în manşa întâi a rămas pe banca de rezerve.

Numeroşi suporteri români au încurajat-o pe FCSB la acest meci, disputat pe ploaie.

Echipa antrenată de Nicolae Dică a suferit a doua înfrângere grea în acest sezon în cupele europene, după 1-5 acasă cu Sporting Lisabona în returul play-off-ului Ligii Campionilor.


În prima manşă, FCSB a învins-o pe Lazio, joia trecută, cu scorul de 1-0, pe Arena Naţională din Bucureşti.

Sursa: agerpres