În timp ce WTA și ITF au desemnat-o pe Garbine Muguruza cea mai bună tenismena din 2017, Simona Halep a primit acest titlu din partea unei publicații din Franța.

Jurnaliștii de la Le Vestiare du Sport consideră că Simona Halep este adevărata jucătoare ce merită această distincție.

"Pe lângă faptul că a terminat anul pe primul loc WTA, a fost în finale la Roland Garros, Beijing și Cincinnati și a câștigat turneul de la Madrid", consideră jurnaliștii francezi.

În schimb, decepția anului în tenisul feminin a fost desemnată nemțoaică Angelique Kerber, fost număr 1 WTA în 2016, care a încheiat sezonul pe locul 21. 

De asemenea, Jelena Ostapenko a fost declarată speranța anului în tenisul feminin.

La masculin, jurnaliștii francezi recunosc cu stupoare că nu au putut face diferența între Rafael Nadal și Roger Federer, astfel că le-au acordat amândurora acest premiu, scrie ziare.com.

 Sursa: Evzmd.md