Franţa a câştigat Cupa Davis pentru a zecea oară în istorie, după ce s-a impus duminică în finala împotriva Belgiei cu scorul de 3-2, victoria decisivă fiind obţinută de către Lucas Pouille în faţa lui Steve Darcis, relatează site-ul ATP World Tour.

În incinta arenei "Pierre Mauroy" din Lille, pe suprafaţă hard, francezul Lucas Pouille (locul 18 ATP, 23 de ani) a câştigat rapid meciul cu belgianul Steve Darcis (77 ATP, 33 de ani), scor 6-3, 6-1, 6-0.

"Cuvintele sunt de prisos. Uitaţi-vă doar la atmosferă şi la emoţia din tribune ... Sunt atât de mândru de echipa mea. Ne-am dorit cu adevărat acest trofeu şi în sfârşit l-am obţinut după 16 ani. Sunt foarte fericit. Am extrem de multe emoţii. Mă bucur că am jucat în faţa acestui public, a familiei mele şi a prietenilor mei, mă simt dintr-o altă lume", a spus Pouille, la finalul partidei la care au asistat aproximativ 27.000 de spectatori.

Sportivul francez a câştigat 79% dintre punctele jucate cu serviciul, fără a-i oferi adversarului vreo şansă de break. De cealaltă parte, belgianul a cedat serviciul de şapte ori. Înaintea partidei, Darcis avea un bilanţ perfect în confruntările decisive în Cupa Davis: cinci succese din tot atâtea participări.

Lucas Pouille încheie un sezon foarte bun, cu o clasare în top 20 ATP pentru al doilea an consecutiv. Francezul este singurul jucător din clasamentul mondial care a câştigat în 2017 titluri pe toate cele trei suprafeţe (Viena-hard, Budapesta-zgură, Stuttgart-iarbă).

Tot duminică, belgianul David Goffin (locul 7 ATP, 27 de ani) egalase situaţia la general după victoria în faţa francezului Jo-Wilfried Tsonga (15 ATP, 32 de ani), scor 7-6(5), 6-3, 6-2.

Vineri, David Goffin l-a învins pe Lucas Pouille, scor 7-5, 6-3, 6-1, apoi Jo-Wilfried Tsonga s-a impus în faţa lui Steve Darcis, scor 6-3, 6-2, 6-1. Sâmbătă, dublul francez Richard Gasquet/Pierre-Hugues Herbert a trecut de perechea belgiană Ruben Bemelmans/Joris De Loore, scor 6-1, 3-6, 7-6 (2), 6-4.

Este primul titlu al Franţei în Cupa Davis după 2001, când a învins Australia. Anterior, francezii au pierdut de trei ori în ultimul act al competiţiei, în 2002, 2010 şi 2014. Yannick Noah, ultimul francez care a câştigat un titlu de Mare Şlem, a sărbătorit cea de-a treia "Salatieră de Argint" din postura de căpitan nejucător, după victoriile din 1991 şi 1996.

Belgia a mai ajuns de două ori în ultimul act al competiţiei, în 1904 şi 2015, dar a fost învinsă de fiecare dată. În 2016, Argentina a cucerit trofeul Cupei Davis, după ce a învins Croaţia cu scorul general de 3-2.

Sursa: mediafax.ro