Patru schiori ruși au fost descalificați pe viață și nu vor mai putea participa la Jocurile Olimpice, anunță Russia Today. Potrivit sursei citate, Comisia Internațională a Jocurilor Olimpice i-a acuzat pe Alexei Petuhov, Maxim Vîlegjanin, Evghenia Șapovalova și Iulia Ivanova de încălcarea regulilor anti-dopaj.

Astfel, schiorii ruși au fost descalificați pe viață de la Jocurile Olimpice, iar rezultatele acestora de la Olimipada din Soci (2014) au fost anulate. Astfel Vîglejanin a fost privat de cele două medalii de argint.

Amintim că, anterior, Ministrul Sportului din Rusia, Pavel Kolobkov, a anunțat într-un interviu că Rusia ar putea refuza participarea la Jocurile Olimpice din 2018, care se vor desfășura în orașul sud-coreean, Pyeongchang.