FC Viitorul Constanța a câștigat în premieră titlul de campioană a României la fotbal, sâmbătă, după ce a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0, pe teren propriu, la Ovidiu, în etapa a 10-a a fazei play-off a Ligii I de fotbal, ultima a sezonului.

Viitorul, echipă antrenată și patronată de Gheorghe Hagi, a reușit o performanță istorică, grație golului marcat de Gabriel Iancu (65), dintr-un penalty acordat în urma unui duel între Ionuț Larie și Florinel Coman.

FC Viitorul are același număr de puncte în clasament ca FCSB (ex Steaua), dar departajarea s-a făcut în urma rezultatelor directe din play-off, echipa lui Hagi câștigând cu 3-1 pe teren propriu și remizând la București, 1-1.

Pentru prima oară în ultimii 39 de ani trei echipe au avut șanse la titlu înaintea ultimei etape, FC Viitorul, FCSB și Dinamo.

FCSB a învins-o cu 3-0 pe CS Universitatea Craiova și a ocupat astfel locul al doilea în clasament. După ce a marcat două goluri, atacantul Denis Alibec a încheiat meciul în galeria ''roș-albaștrilor'', unde s-a dus după ce a fost schimbat.

Dinamo a remizat cu campioana de anul trecut, Astra Giurgiu, 1-1, în Ștefan cel Mare, încheind pe locul al treilea al podiumului. 
FC Dinamo București — AFC Astra Giurgiu 1-1 (1-1), stadion "Dinamo" — București 

Sursa: agerpres