20 February, 2017

REPORTAJ: „Mă numesc Nicolae și sunt alcoolic. Sunt treaz de o săptămână”

REPORTAJ: „Mă numesc Nicolae și sunt alcoolic. Sunt treaz de o săptămână”
FOTO: Sandu Tarlev
Ajungem la Centrul de criză și reabilitare a persoanelor dependente de alcool și droguri din satul Tohatin, municipiul Chișinău, într-o dimineață de ianuarie. Format din două case unite printr-o verandă acoperită, centrul găzduiește șase alcoolici și un narcoman.

La ora 9:00 începe sesiunea în grup. Într-o încăpere mică, iluminată de soarele de ianuarie, bărbații sunt poziționați în cerc. 

„Acum simt teamă, îndoială, anxietate, neîncredere”

 „Mă numesc Nicolae și sunt alcoolic. Sunt treaz de o săptămână”, spune un bărbat, care nu arată a avea 30 de ani: pare a fi cel mai tânăr din încăpere. Poartă un trening, priveşte apatic într-un punct, cu mâinile încrucișate pe piept, gest corporal care vorbește despre o nervozitate. Urmează aplauzele celorlalți alcoolici. „Nicolae, te rog frumos să ne spui trei cuvinte care să ne vorbească despre starea ta de acum”, îi zice moderatorul. Nicolae ezită. Moderatorul îi sugerează să ia un carnet unde să aleagă cele trei substantive. Bărbatul mai chibzuiește un pic și constată că nu are nevoie de carnet: „Acum simt teamă, îndoială, anxietate, neîncredere”.

Cine nu știe să-și exprime emoțiile, le poate găsi pe perete

„Vorbește-ne despre neîncrederea și îndoiala pe care o simți!”.

„Noi, ,aici scriem și vorbim despre problemele noastre și ne deschidem față de cei care sunt ca noi, avem încredere față de cei care au aceeași problemă; din această cauză, nu mă simt bine față de reporteri”, spune Nicolae.

Alcoolicii se privesc interogativ. Moderatorul nu insistă și îl întreabă dacă are anumite cerințe, nelămuriri care țin de comodități.

„E bine aici – zice Nicolae –, vreau doar o lampă ca să citesc noaptea, să adorm mai ușor”.

Centrul de reabilitare pentru dependenți a fost deschis acum doi ani de către medicul psihoterapeut Arcadie Astrahan. Dependenții se află aici timp de 28 de zile, timp în care urmează o cură psihoterapeutică. La final, ei ar trebui să înțeleagă cum funcționează dependența și să încerce să depășească viciul devenit boală. Clienții centrului sunt alcoolicii, narcomanii, dependenții de jocuri de noroc și chiar cei care sunt dependenții de calculator! Adicția, în toate aceste cazuri, este tratată la fel, prin parcurgerea a 12 pași despre care vom vorbi mai târziu și prin psihoterapie. Timp de patru săptămâni, clienții centrului sunt rupți de realitatea din afară: nu au telefoane, calculatoare, televizoare, nimic din ceea ce ar putea să-i conecteze informațional la lumea din exterior.  

Îi asigurăm pe toți cei care au venit aici că nu avem de gând să-i judecăm și că istoriile sunt importante pentru noi. 

Orarul de la centrul de adicții

După ultimele halucinații, Victor a decis să se lecuiască serios

 „Bună dimineața, mă numesc Victor și sunt alcoolic. Sunt treaz de 14 zile”, spune un bărbat despre care aflăm că are 32 de ani. „Despre emoții, ce pot să spun… Mă simt bine, numai că nu vreau să mă fotografieze, în rest îmi e totuna. Totuși, pot să spun că am speranță, cam atât”. „Mai caută, mai caută”, îl îndeamnă moderatorul. „Păi… Bunătate!”, zice cu sfială. Este evident că oamenii care ajung aici nu prea sunt în stare să vorbească despre emoțiile lor. De obicei, alcoolul funcționa ca un dezinhibator al trăirilor. Acum, bărbații trebuie să se destăinuie fără niciun fel de catalizator. Este una dintre cerințele centrului: să vorbești despre emoții. În realitatea de afară, emoțiile nu sunt o temă de discuții între tovarăși și nici chiar între cei mai apropiați. Aici, emoțiile sunt una dintre temele principale. „Dar am și un sentiment de dor, e un dor de casă”, spune, stângaci, bărbatul...

Victor și-a pus problema cu privire la dependența de alcool când a ajuns a doua oară la Dispensarul Republican de Narcologie. Are 32 de ani, o privire volitivă și este primul care se oferă să vorbească despre boala sa. „Eu nu știam care e diferența dintre alcoolism și beție. După ce m-au „codat” acum un an, nu am băut 7 luni, iar apoi am început să beau mai mult”. Apoi un psiholog i-a lămurit că e alcoolic.

Victor ar vrea sa se lase de alcool

Victor își prelungea starea de beție până la două săptămâni și jumătate, până îi ceda stomacul. În timpul beției, evenimentele decurgeau după un scenariu bine cunoscut: conflicte cu părinții, vinovăția de care uita cu ajutorul paharului. „Când ești beat, spui lucruri de care, a doua zi, ți-e rușine. La un moment dat, încep halucinațiile: vezi în casă oameni care nu există”. După ultimele halucinații, Victor i-a spus mamei sale – care lucrează în Israel – că vrea să fie internat la spital.  „Mă uit la semenii mei și înțeleg că nu am nimic. Am lucrat la Moscova, am lucrat la Soci, Breansk, dar am cheltuit toți banii pe băutură, pe distracții. Nu am agonisit nimic, nu am nimic, sunt un zero. Trăiesc în casa părintească, cu tatăl meu. Casa e împărțită în două, pentru că părinții mei sunt divorțați”.

A venit la centru pentru a depăși sentimentul de rușine. Când bea, lui Victor îi este rușine de părinți, de soră, de nepoată, care are acum 12 ani. Pentru a-și inhiba rușinea, Victor se ducea la bar: un cerc vicios. A început să bea la 14 ani, când ambii părinți erau plecaţi peste hotare. Când părinții erau pe loc, în casă nu lipseau certurile, bătăile și beția. Bărbatul conștientizează faptul că toate acestea nu puteau să dispară din capul lui pur și simplu și că alcoolismul e o consecință a evenimentelor din copilărie. Între timp, tatăl lui s-a lăsat de vicii și a  început să-l acuze că nu se poate stăpâni.  

Volodia suferă de alcoolism și depresie și are un fiu dependent de jocuri la computer

„Bună, sunt Volodia, alcoolic, sunt treaz de 20 de zile. Am credința în Dumnezeu, o mare speranță în ajutorul dumneavoastră, dar simt o deprimare, dor de familie și o durere în suflet”. Volodia vorbește încet, își freacă mâinile neîncrezător. Tonalitatea lui dezvăluie o ezitare. Vorbește despre o melancolie profundă. Medicul i-a și spus că are depresie. Depresia se citește pe întreg chipul lui, în gesturi, mimică.  

Mâinile lui Volodia 

Volodia va împlini în curând 58 de ani, este un bărbat înalt. Are o privire apatică, o voce joasă, ține în mâini o pereche de ochelari cu care se joacă nervos. Medicul psihiatru i-a spus că, pe lângă alcoolism, suferă și de depresie. De fapt, a început să bea mai mult după anul 1999, când a provocat un accident rutier. În 2004 era deja alcoolic. Nu-și dădea seama de acest lucru. Nu simțea nimic ieșit din comun în faptul că bea o bere sau 50 de grame când mergea la magazin să-și ia țigări.  Între timp, lucrurile s-au înrăutățit în familie. Fiul său de 22 ani, care, în liceu, ocupa primele locuri la olimpiada de matematică, a devenit retras, inhibat. A renunțat la studii și n-a mai vrut să vadă nimic altceva decât jocurile de computer. Nu a ieșit din casă timp de un an, nu s-a spălat deloc. „A intrat la Facultatea de Energetică și Informatică, la buget. A mers la universitate doar trei săptămâni, apoi a abandonat-o. L-am internat la psihiatrie, unde a stat vreo 23 de zile. Stă doar la computer, la jocuri cu monștri și strășnicii. Femeia mea m-a învinuit pe mine de starea în care a ajuns el”. A urmat divorțul. De fapt, la centru urma să fie internat fiul, iar Volodia trebuia să vină aici de companie, pentru a urma o terapie în grup. Băiatul, însă, a refuzat să fie luat de la computer, a devenit foarte agresiv când psihiatrul a vrut să-i ia calculatorul, l-a lovit în picior. 

„Și soția, și medicul de familie mi-au spus că eu sunt alcoolic. Posibil, boala copilului meu a apărut ca urmare a comportamentului meu, mi-am permis să fiu agresiv. Am încercat să mă lecuiesc de sine stătător, cu perfuzii la centru medical. Ei mi-au curățat corpul, nu și mintea, aici sper să mi se curețe și mintea”, spune Volodia.

Psihologul a constatat că soția este cea care îl învinuiește de toate tragediile din familie. Totodată, femeia e foarte posesivă, vrea să controleze totul în relația familială. Ar fi ideal ca la terapia în grup să participe și femeia. 

Scrumiere „Natur fruct”

Lui Vanea-motor îi e frică de ultima zi la Centru

„Mă numesc Venea, sunt alcoolic. Sunt treaz de șase zile, dar ziua încă nu s-a terminat! Am venit aici ca să conștientizez că sunt alcoolic. Ca să înțelegeți, acum 10 ani am avut un rămășag cu un prieten, am pariat per o mie de dolari că nu voi bea un an. M-am ținut 11 luni, până când mi-am luat o bere fără alcool. Apoi mintea m-a amăgit”... Vanea este cel mai vorbăreț dintre cei prezenți, chiar povățuitor. Este genul de om care își etalează faptele.

Vanea „Motor” și rigla din mână 

„Mă numesc Vanea sau mi se mai spune „Motor”, după poreclă, și sunt un laș în fața alcoolului”, îmi zice tânărul de 31 de ani. Ia de pe masă o riglă și o învârte în nervos mâini. A început să bea din clasa a opta. De fapt, lucrurile au luat-o razna când a început să lucreze la Chișinău ca reparator de mașini. Clienții aveau năravul să-l „mulțumească” pentru lucrul bine făcut. Chiar și așa, a creat o familie, dar a eșuat din cauza alcoolului. „Mă sfădeam cu soția, fosta, că am dat la divorț de doi ani. Ea început să mă mintă, să mă înșele. Am început să beau și mai tare. Ea nu avea grijă de copil, iar eu am început să bag mai mult alcool în mine. Mama mea avea grijă de copil. I-am zis să plece, ea însă a luat și copilul. Când apărea o nervozitate, mă duceam la bar, trăgeam o sută și apoi mă gândeam: ce, n-o să pot ține două sute? Așa se întâmpla până ajungeam și la 600 – 700 de grame, timp de câteva ore! Iar asta pentru 60 de kilograme ale mele, e mult. Dimineața mă trezeam cu capul pătrat, cu mintea prin colțuri”.

Drumurile beției l-au  adus pe Vania și în Franța, unde a băut vin ieftin și prost de 3-4 euro sticla, după care umbla după peripeții prin parcul cu prostituate Bois de Boulogne din Paris.

Lui Vanea îi e frică de ultima zi la Centru. „Psihologii vor să ne ajute, ei vor să ne trezească gândirea. Eu recunosc că sunt alcoolic, chiar și când am fost la Spitalul de Psihiatrie de la Codru mi-am dat seama de acest lucru”. Lui Vania îi e frică de prima tentație, de primul pahar, care o să-l readucă la toată existența pe care a avut-o până la a nimeri la centru.

Camerele unde sunt cazați alcoolicii și narcomanii

„Liniște, simpatie și mândrie”

Un alt bărbat se prezintă Vlad, este la a 28-a zi fără alcool și este ultima zi în acest centru. El e, de fapt, cel mai îngrijorat din tot grupul, pentru că astăzi urmează să iasă din Centru și să meargă afară, unde va fi singur în fața bolii sale. De fapt, afară îl așteaptă grupul alcoolicilor anonimi, pe care îl va frecventa cel puțin o dată pe săptămână, dacă va dori și dacă cei apropiați nu-i vor pune bețe-n roate. Alcoolicii anonimi îl vor susține în lupta cu alcoolismul. Din grupul alcoolicilor anonimi fac parte bărbați și femei care nu beau chiar și câte zece ani, ei însă se consideră alcoolici. Asta e logica lor: chiar dacă sunt mai lucizi decât majoritatea oamenilor pe care îi cunoașteți, ei își spun „alcoolici”, cumva fără jenă, pentru că și-au acceptat patima. „Vlad, zi-ne cum te simți, acum?”, îi spune moderatorul. „Acum, mă simt normal”, zice Vlad. „Nu-mi trebuie normal, zi-mi te rog ce simți acum”. „Păi, cum să vă spun, acum simt liniște, simpatie și mândrie”. Bărbații din sală îl aplaudă aprobator. „Bravo, Vlad, bravo!”.

Alcoolicul sau narcomanul are nevoie de grupul anonimilor

Valeri Antonov este cel mai bătrân alcoolic de la centru. Nu a băut de 25 de ani, zice însă că e bolnav. Diferența este că alcoolicul începe să bea cu adevărat atunci când omul normal deja termină să bea. Valerii nu este beneficiar al centrului, ci un trainer. El este unul dintre cei care lucrează pentru resocializarea persoanelor dependente, ajutându-le să parcurgă cei 12 pași. „Acest program a absorbit elemente din programele creștine. Însă, în cazul nostru, nu se pune accentul pe religiozitate. Noi lucrăm cu conceptul de Dumnezeu așa cum îl înțelege fiecare pentru sine. Noi vorbim că acest program nu este religios. Pentru noi contează ca omul să conștientizeze propria problemă. Noi nu lecuim oamenii aici, noi propunem oamenilor un program de tratare”, Spune Valerii Antonov.

Alcoolicul sau narcomanul este cel care formează anturajul social din familie. Toată viața familială se învârte în jurul viciului, bolii. Copiii și soția se întreabă: „Oare în ce stare va veni tata acasă?”. Alcoolul pune stăpânire pe mințile tuturor membrilor familiei. 

Foarte greu le vine acelor dependenți care ies de la centru și urmează să frecventeze grupul alcoolicilor sau al narcomanilor anonimi, însă familia nu le permite sau nu îi susține în acest sens. Logica apropiaților funcționează în felul următor: „Te-ai tratat, nu mai bei, ce-ți trebuie să mergi la cercurile astea? Mai bine apucă-te de ceva serios!”. Dacă cei apropiați nu înțeleg faptul că alcoolicul sau narcomanul are nevoie de grupul anonimilor, apar scandalurile și, adesea, vine rândul primului pahar sau al primei doze. 

Problema dependenților constă, în mare parte, în mediul social în care se află. Cei mai tineri beneficiari ai centrului sunt cei care consumă droguri chimice, droguri analogice: aceștia sunt și cei mai neadaptați din punct de vedere social. Sunt oameni care nu au lucrat niciodată în viață, sunt copii lipsiți de o perspectivă clară. Centrul însă nu îi poate integra social.

Câțiva dintre cei 12 pași pe care urmează să-i parcurgă beneficiarii centrului: recunoașterea faptului că este neajutorat; acceptarea existenței unei puteri care îl poate scoate din dependență; încrederea în puterea care îl poate trata; cercetarea propriei moralități; recunoașterea esenței iluziei; izbăvirea de iluzie; cere puterii divine să îl izbăvească de dependență; redactarea unei liste cu oameni pe care i-a făcut să sufere; ispășirea vinovăției; autoanaliza și recunoașterea greșelilor; eliberarea. 

Ai depistat o eroare în text?  Selecteaz-o  și apasă combinația de taste CTRL + ENTER