20 February, 2017

Reportaj // FOTO // Ce mai fac buncărele sovietice, lăsate moștenire de URSS

Reportaj // FOTO // Ce mai fac buncărele sovietice, lăsate moștenire de URSS
FOTO: Sandu Tarlev
Adăpostul pentru protecție civilă din Parcul de troleibuze nr. 3 din sectorul Ciocana este unul dintre sutele de construcții strategice rămase ca amintire după Războiul Rece. Adăpostul nu are neapărat o destinație anti-bombardament sau anti-nucleară, el poate servi drept ascunziș în cazul unei catastrofe chimice sau tehnologice. De exemplu, deversarea unui rezervor cu clor sau un incendiu.

Drumul spre „bomboubejișce”

Ca să ajungem la buncărul din parcul de troleibuze , traversăm un imens teren viran care, pe timp de noapte, este folosit ca parcare pentru aproximativ 120 de troleibuze. Construcțiile industriale, camioanele sovietice, colorate pestriț, de la marginea terenului arată ca niște exponate dintr-un halucinant muzeu al realității sovietice. Peste toate astea cerne lumina palidă a unui noiembrie neînsorit și fumul alb și dens de la Centrala Termoelectrică de peste drum. Atmosfera are ceva din stilul formației punk din Uniunea Sovietică – Grajdanskaia Oborona (Protecția Civilă), care, în „Câmpul rus al experimentelor”, fredona: „Veșnicia miroase a petrol”...

„Așa, ca să vă dați seama, uitați-vă la coloana ceea de camioane ruginite! A venit într-o zi un grup de turiști germani și o fografiau din toate părțile. Mai mare sălbăticie n-am văzut în viața mea!”, ne spune Mihai, un angajat al parcului de troleibuze.

Adăpostul de la parcul numărul 3 (sau - cum îi zice lumea de acolo, conducătorii de troleibuze, taxatorii, mecanicii – bomboubejișce) este funcțional. Adăpostul are numărul de ordine 343, ceea ce denotă că asemenea ascunzișuri mai sunt în Republica Moldova.

Vara e răcoare, iarna e cald

Intrarea în adăpost seamănă cu tinda unui beci: e îngustă şi adâncă, de vreo 4 metri, ce-i drept. Prima uşă, metalică, e încuiată cu un lacăt care nu se lasă deschis din prima încercare. Jos, la poalele scărilor, mai este o intrare, protejată de o enormă uşă de metal, închisă ermetic, care are un volan de fier pe post de zăvor. Interiorul buncărului e o încăpere mare, în care sunt depozitate paturi suprapuse și scaune. Într-o altă cameră este instalat utilajul de ventilare, funcțional, apropo. Sunt, instalate prevăzător, și două veceuri. În buncăr este cald. De fapt, temperatura este constantă: vara e răcoare, iarna, cald.

Valentin Vasilache, ghidul nostru în subsolul din parc, îmbrăcat într-o pufoaică ponosită și unsuroasă, ne conduce în încăperile buncărului. Aprinde lumina de la un întrerupător sovietic. În interiorul buncărului, timpul a rămas în trecut, în anul 1986, când a fost construit buncărul. Senzația e ca într-un film cu zombi, când personajul principal ajunge într-o încăpere rămasă neatinsă la începutul epidemiei. În adăpostul nostru însă nu atârnă păienjenișul de pe tavan.

Gazetele informative de pe pereți

Pe hârtia ruginie a gazetelor informative de pe pereți vezi instrucțiuni în limba rusă: „Colțul protecției civile”. Este vorba de instrucțiuni privind exploatarea adăpostului pe timp de război. De pe panou aflăm că grupul de deservire a adăpostului este format din muncitorii din parc ce și-au găsit refugiu în buncăr. „În spațiile edificiului de protecție se instalează paturi etajate, mobilă, utilaje și alte echipamente și bunuri necesare. În încăpere se aduc materiale de reparație, conform listei, însă trebuie respectată capacitatea maximă a edificiului de protecție”, scrie pe panoul informativ.

În continuare se găsesc parametrii factorilor care prezintă pericol pentru aflarea oamenilor în încăpere: - temperatura aerului mai mare de 34 C; concentrația dioxidului de carbon – 5%; concentrația oxigenului în aer mai mică de 14%; concentrația dioxidului de carbon – 11 miligrame pe metru pătrat și mai mult.

Persoana responsabilă de „educația politică”

Potrivit informației de pe gazetă, capacitatea buncărului este de 300 de persoane. Acești oameni urmează să fie struniți de un grup de inițiativă care este condus de un comandant, acesta are doi adjuncți – unul, responsabil de segmentul gospodăresc, celălalt, de segmentul politic. Se pare că puterea sovietică nu rata șansa agitației proletare nici în buncăre, unde oamenii urmau să se ascundă de bombardamente. Acesta este cel însărcinat cu menținerea spiritului anticapitalist. Grupul urmează să aibă următoarea componență: comunicare și spionaj – patru oameni; plasarea adăpostiților – cinci persoane; responsabili de departamentul aerisire și filtrare a aerului – cinci persoane; departamentul electric – cinci persoane; canalizarea și alimentare cu apă – patru persoane; asigurarea cu hrană – patru persoane; servicii medicale – cinci persoane.

Sovieticii nu glumeau cu bombele

Un alt placat de perete are o informație care arate acele temeri pe care puterea sovietică le insufla oamenilor  în condițiile Războiului Rece. Sunt câteva tipuri de semnale ale Protecției Civile – avertizare de atac aerian; sfârșitul avertizării aeriene; pericol radioactiv; avertizare chimică. Apoi urmează „Efectele războiului nuclear”: „unda de șoc; radiații luminoase; radiații penetrante; contaminarea radioactivă a împrejurimilor”. Toate aceste informații demonstrează că sovieticii nu glumeau cu bombele atomice.

Valentin Vasilache ne arată cum funcționează sistemul de aerisire, instalat într-o încăpere aparte, pe ușa căreia este scris „Pericol pentru viață”. Sistemul funcționează în felul următor: aerul intră printr-un sistem de țevi și este pompat spre filtre care realizate pe bază de cărbune. Apoi este transmis spre încăperea pentru oamenii adăpostiți. Filtrele pot fi puse în funcțiune și manual, prin rotirea unui mâner special care pune în funcțiune motorul de pompare a aerului. În această încăpere se află și două cisterne pentru apă potabilă. De altfel, buncărul este aprovizionat cu apă în mod centralizat.  

Buncăre speciale pentru KGB și nomenclatură

„Eu am lucrat pe timpuri la construcția unui buncăr la Holercani. Acolo era baza așa-numitului Consiliu al Miniștrilor. Buncărul avea, însă, și un generator pe bază de motorină. Dacă se stingea lumina, era electricitate autonomă”, ne explică Valentin Vasilache. Acel buncăr este dotat, nici nu se putea altfel, cu încăperi speciale pentru KGB și nomenclatura sovietică...

Majoritatea buncărelor din Chișinău nu sunt funcționale. „Multe dintre buncăre sunt înnămolite, inundate. Când vine inspecția de la Protecția Civilă, ei se miră și ne zic: Uite ce bine e aici la voi!...”, ne spune Mihai.

Acum în buncărul nostru se află câteva zeci de paturi suprapuse, scaune depozitate în centrul încăperii, pentru cei care nu au loc pe paturi, niște aragaze vechi și stricate și o grămada de bidoane de plastic - un fel de termosuri pentru transportarea mâncării calde. Într-un colț se află o grămada de pachete de sare împietrită, rămase de pe timpul sovietic.

La Bălți sunt 30% funcționale, la Chișinău 25%

„Aceste edificii de numesc adăposturi. Nu se cunoaște numărul lor exact. Ele au fost construite în perioada Războiului Rece. De numărul și locația acestora constituie o taină de război. Adăposturile se construiau în zonele industriale, la uzine mari, strategice. Ultimul adăpost mare a fost construit la uzina "Alfa" din Chișinău. Acum, în orașul Bălți, adăposturi funcționale, pregătite pentru a primi oameni, sunt aproximativ 30% din numărul total al adăposturilor, iar la Chișinău, în cel mai bun caz, 25% din numărul total de adăposturi sunt funcționale. În celelalte orașe sunt doar câteva buncăre. Funcționalitatea înseamnă: ventilație, aprovizionarea cu apă și electricitate, ermetizare, veceuri funcţionale. Aceste încăperi au un nivel înalt de protecție anti-nucleară, dar un nivel mai jos anti-chimic. Oricum, la nivel de republică, starea acestor edificii este foarte proastă”, a declarat Victor Mutaf, șef-adjunct Direcția Protecție Civilă a Departamentului Situații Excepționale.

  

Ai depistat o eroare în text?  Selecteaz-o  și apasă combinația de taste CTRL + ENTER