Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău își va relua activitatea cu publicul la 27 ianuarie 2022, ca urmare a finalizării procedurilor de dezinfectare a spațiilor și testare anti-COVID a întregului personal.

„Vă asigurăm pe această cale că serviciile consulare programate pentru 26 ianuarie 2022 și anulate, ca urmare a restrângerii temporare a activității consulare, vor fi reprogramate, cu prioritate, la o dată ulterioară. Adresăm solicitanților de servicii consulare rugămintea de a monitoriza adresele de e-mail folosite la crearea cererilor, adresa la care vom primi noile date de programare. Vă mulțumim pentru înțelegere și urăm sănătate tuturor!”, transmite Ambasada. 
 
Amintim că, activitatea cu publicul în cadrul Secției consulare a Ambasadei României în R. Moldova a fost suspendată pentru ziua de astăzi, din motiv că un angajat era suspect la COVID.