Deputaţii Adunării Populare a regiunii autonome găgăuze din Republica Moldova au votat pentru formarea unei delegaţii care să se deplaseze la Moscova şi să poarte negocieri directe cu Gazprom. Această iniţiativă a fost susţinută de majoritatea membrilor legislativului local, informează marţi presa de peste Prut şi agenţia de presă rusă TASS.

Deputaţi au propus să fie adresată o scrisoare Ambasadei Rusiei la Chişinău, în vederea pregătirii vizitei.

Delegaţia ar urma să meargă la Moscova pentru a cere conducerii Gazprom să reducă costul gazelor pentru regiunea prorusă a Republicii Moldova sau să ofere compensaţii pentru populaţia autonomiei.

Marţi, 25 ianuarie, deputaţii Adunării Populare a Găgăuziei au eşuat pentru a 14-a oară să aleagă preşedintele organismului legislativ al regiunii.

Parlamentul Republicii Moldova a instituit joia trecută stare de urgenţă în sectorul energetic. Măsura va fi în vigoare timp de 60 de zile, din cauza riscului ca Gazprom să suspende livrarea de gaze.

Compania rusă a solicitat plata în avans şi nu a ajuns la un compromis cu Moldovagaz, care nu dispune de toate resursele financiare necesare. În aceste condiţii, Gazprom a avertizat că va sista livrarea gazelor naturale către Republica Moldova din 21 ianuarie.

Preţul gazelor practicat de Gazprom pentru Republica Moldova a crescut în contextul evoluţiilor de pe pieţele internaţionale.

sursa: agerpres.ro