Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a demonstrat în instanța de judecată vinovăția unui bărbat și a unei femei din Ucraina în comercializarea drogurilor, în Chișinău, în primele șapte luni ale anului 2021.

Prin urmare, instanța de judecată i-a condamnat pe aceștia la pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de 7 ani și 6 luni. După executarea pedepsei, se va purcede la expulzarea lor în Ucraina și confiscarea venitului obținut din activitatea ilegală – 1500 euro de la bărbat și 3000 euro de la femeie – precum și cei aproape 40.000 lei care au fost cheltuiți pentru examinarea dosarului de instanța de judecată.

Cei doi au fost reținuți în data de 26 iulie 2021, iar până acum s-au aflat în arest, la solicitarea procurorilor PCCOCS. În cazul femeii, aceasta a fost reținută în flagrant, într-o fâșie forestieră din Chișinău, atunci când îngropa în pământ un colet cu pachețele de droguri, pentru preluarea ulterioară de către curieri. Aceasta era responsabilă de acțiuni similare celor puse în sarcina bărbatului inculpat – ambalarea drogurilor și plasarea coletelor cu droguri în locuri specifice de pe terenuri publice, pentru alte etape ale procesului de comercializare a lor (inclusiv la intersecțiile unor străzi, dar și la tulpina unui copac din preajma unei biserici).

Urmare a perchezițiilor, la domiciliilor acestora și în locurile în care aceștia au plasat drogurile, au fost găsite și ridicate droguri în cantități impunătoare de tip PVP (denumit „sare”), marijuana, metadona, alte substanțe psihotrope (inclusiv sub formă de ciuperci uscate, cu conținut psihotrop de psilocină). Pentru activitatea desfășurată, aceștia erau remunerați în criptovalută, dar și cu anumite cantități de droguri.

Inculpații au vârsta de 33 și, respectiv 40 de ani, fără antecedente penale. Aceștia se cunoșteau, însă activau separat. Femeia venea din Ucraina în Moldova periodic, pentru două săptămâni; iar bărbatul muncea la Chișinău în două localuri, în calitate de consultant în domeniul alimentației sănătoase. Ambii și-au recunoscut vinovăția, iar potrivit legii, au beneficiat de procedura simplificată a judecării cauzei, fără administrarea probelor suplimentară în instanța de judecată.

Potrivit materialelor dosarului, inculpații făceau parte dintr-un grup infracțional bine organizat. Membrii grupului erau recrutați pe ascuns și li se atribuiau roluri bine determinate, iar marea lor majoritate nu se cunoșteau personal și comunicau prin intermediul platformelor de internet, cu identități diferite de numele reale. În cadrul grupului, existau diferite niveluri de autoritate și responsabilitate, cu persoane cu rol de operator pe comunicarea cu clienții, dar și persoane care intrau în contact cu produsele de droguri – ambalatori, curieri, patronați de un manager general.

Suplimentar acestor două condamnări, în prezent se examinează cauza în privința unui alt complice. Totodată, continuă urmărirea penală în privința unui alt membru al grupului.