O femeie a murit la spital, după ce a fost lovită de un automobil, în această seară, în jurul orei 19:33, pe o stradă din orașul Telenești.

Potrivit poliției, victima s-a dovedit a fi o femeie în vârstă de 68 de ani. Dânsa traversa styrada neregulamentar, în afara trecerii de pietoni, când a fost spulberată de un automobil de marca BMW, la volanul căruia se afla un șofer în vârstă de 29 de ani.

În urma impactului, femeia a fost transportată la spital, însă din nefericire medicii nu i-au putut salva viața.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.