Actul de constatare emis de Autoritatea Națională de Integritate în privința președintelui Curții Constituționale, Domnica Manole, este ilegal, susține președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, citată de IPN.

„Sper ca juriștii, oamenii cu experiențe și cunoștințe în domeniu, să explice mai mult la acest subiect. Cred că aici trebuie să discutăm despre încrederea noastră în deciziile Autorității Naționale pentru Integritate și am vorbit despre asta de mai multe ori, despre modul în care această autoritate a funcționat de la momentul creării până astăzi”, a declarat astăzi șefa statului.

Și ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a venit cu o reacție. 

„Ceea ce a făcut ANI în ajunul Revelionului nu este altceva decât o neglijare vădită sau nerecunoaștere a jurisprudenței Curții Constituționale care, sub aspectul forței juridice, este asimilată Constituției. De fapt, ne aflăm în prezența unei arogări de atribuții contrar Constituției, pe care însăși Constituția le interzice. Modul în care s-a acționat depășește, după mine, abuzul la care s-a recurs, atunci când PSRM și ȘOR au decis să revoce, contrar prevederilor constituționale, mandatul unui judecător constituțional. Atunci, însăși Curtea a apreciat că acea hotărâre „atentează la însăşi esenţa Constituţiei Republicii Moldova”. Spre deosebire de acel caz, care a bulversat opinia publică națională și internațională, în acest caz, deși există o hotărâre a Curții Constituționale, s-a mers mai departe. Cu siguranță că așa ceva este fără precedent”, a comentat Litvinenco, într-un mesaj pe Facebook. 

Amintim că, pe 31 decembrie 2021, ANI a emis un act de constatare potrivit căruia Domnica Manole a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese pentru că a participat şi s-a pronunţat, în aprilie 2021, asupra constituţionalităţii unei hotărâri a Parlamentului în care era vizată direct. Decizia este cu drept de atac în instanţa de judecată.