PA şi CNA efectuează percheziţii în sediul Preturii Buiucani, în biroul vicepretorului Vasile Mistreanu, care deja a fost reținut. Acesta e vizat într-un dosar de corupţie. Acţiuni de urmărire penală au fost efectuate la domiciliul funcţionarului, iar acum percheziţii au loc la biroul acestuia.

(UPDATE 10:50) Declaraţie Primăriei Chișinău privind reţinerea vicepretorului sectorului Buiucani 

În legătură cu percheziţiile din această dimineaţă în sediul Preturii sectorului Buiucani şi reţinerea vicepretorului de sector, Primăria municipiului Chişinău face următoarele precizări. 

1.    Autorităţile publice municipale au luat act de acţiunile organelor de urmărire penală şi investigaţiile vizează posibile acte de corupţie săvârşite de vicepretorul sectorului Buiucani. 
2.    În cazul în care vinovăţia funcţionarului va fi dovedită, acesta urmează să suporte toate consecinţele prevăzută de legislaţia penală. 
3.    Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, în nenumărate rânduri, inclusiv în ziua de ieri în cadrul unei şedinţe cu participarea conducătorilor direcţiilor şi întreprinderilor municipale, i-a avertizat pe toţi funcţionarii asupra necesităţii respectării cu stricteţe a legislaţiei în vigoare şi neadmiterii faptelor de corupţie în activitate. 

(UPDATE 10:34) Potrivit surselor Deschide.MD ar fi vorba despre luare de mită în proporții deosebit de mari pentru acordarea unor facilități legate de anumite construcții.

Vasile Mistreanu este expomentul Partidului Liberal. La alegerile locale din 2007 Mistreanu a figurat sub numărul 30 în lista candidaților PL în Consiliul municipal Chișinău. În Buletinul Informativ al PL din 2009, vicepretorul Mistreanu este reprezentat ca membru al „echipei PL din Primăria Municipiului Chișinău”.