Consiliul Audiovizualului și-a ales, în cadrul ședinței de astăzi, conducerea autorității de reglementare în domeniul comunicării audiovizuale.

Astfel, în calitate de președinte al Consiliului Audiovizualului al R. Moldova a fost aleasă Liliana Vițu-Eșanu, cu unanimitate de voturi, iar în calitate de vicepreședinte a fost aleasă Aneta Gonța. 

Președintele și vicepreședintele ales își vor exercita funcțiile începând cu data adoptării deciziei CA. 
 
Liliana Vițu-Eșanu a fost, din 2018 până în prezent, coordonatoare responsabilă de comunicare și media în cadrul Biroului de cooperare al Elveției în R. Moldova. Anterior, aceasta a fost directoare de program „Susținerea radiodifuziunii publice”, Internews Network Kârgâstan. Din 2013 până în 2015 a fost purtătoarea de cuvât a premierului din acea perioadă Iurie Leancă. Timp de doi ani, 2010-2012, a fost director al departamentului știri și dezbateri de la Moldova 1.
 
Liliana Vițu este căsătorită cu Mircea Eșanu, directorul Agenției Servicii Publice.
 
În cadrul ședinței, Liliana Vițu-Eșanu a declarat că își dorește restabilirea încrederii publicului în autoritate. „În primul rând, încrederea că această instituție poate să aplice Codul de o manieră corectă, poate să acționeze astfel încât să contribuie la dezvoltarea presei autohtone în special, la crearea condițiilor pentru dezvoltarea presei în Republica Moldova. La fel, să protejeze spațiul informațional, să vină cu acțiuni care să elimine pe parcurs distorsiunile, decalajele în problemele care există în ceea ce privește publicitatea, măsurarea audienței, transparența proprietății”, a declarat ea.

Aneta Gonța, conform CV-ului său actualizat în 2021, este liberă profesionistă, cercetătoare media, formatoare în domeniuleducației media, jurnalistă. A avut colaborări cu Asociația Presei Independente, Centrul pentru Jurnalism Independent, Programul Mass-media al Fundației Soros-Moldova, Agora Francophone. În perioada Iunie 2019 - octombrie2020 a fost directoarea Școalii de Studii Avansate în Jurnalism. În perioada 2005 - 2019 a fost lector universitar la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea Jurnalism şi Știinţe ale Comunicării, Departamentul Comunicare şi Teoria Informării.
 
Aneta Gonța a menționat că va atrage atenția asupra micromanagementului instituției și ca CA să fie garantul interesului public în domeniul audiovizualului.