Ofițerii de investigație ai Direcției Investigații Criminalitate Organizată a INI, în comun cu cei de urmărire penală ai Direcției Generale Urmărire Penală a IGP, sub conducerea PCCOCS, au reținut în luna august curent, doi bărbați de 24 și 30 de ani, fiind suspectați de săvârșirea furturilor și atacurilor tâlhărești pe teritoriului capitalei.

Conform unui comunicat al Poliției R. Moldova, victimele sunt în special șoferi la firmele de taxi, precum și un antrenor al unei echipe de fotbal. Prejudiciul cauzat victimelor se ridică la 100 de mii de lei.

La moment figuranții se află în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13 din municipiul Chișinău.

Suspecții, ambii cu antecedente penale, ar fi săvârșit un atac tâlhăresc pe teritoriul municipiului Chișinău, unde au pătruns într-o locuință, au maltratat victima, i-au  sustras telefonul mobil și mijloace financiare în proporții considerabile.

Ca urmare a acțiunilor întreprinse,  pe parcursul a două luni, polițiștii au stabilit că suspecții ar fi comis mai multe furturi din locuințe și automobile din sectoarele Rîșcani și Buiucani ale capitalei. De asemenea, aceștia sunt suspectați de consumul și punerea în circulație a substanțelor narcotice.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile figuranților și în automobilul cu care se deplasau, polițiștii  au depistat și ridicat mai multe corpuri delicte sustrase în urma comiterii furturilor, printre care acte de identitate ale șoferilor, angajați ai companiilor de taxi, certificate de înmatriculare, carduri bancare și un set de legitimații eliberate de Federația Moldovenească de Fotbal.

Dacă suspecții vor fi găsiți vinovați aceștia riscă de la 8 la 10 ani de închisoare.

În prezent investigațiile continuă pentru documentarea, stabilirea şi tragerea la răspundere a tuturor celor implicaţi în activitatea criminală.