Invazie de lilieci într-un bloc din capitală. Locatarii unui imobil din centrul Chișinăului s-au trezit cu mai mulți lilieci pe unul dintre holurile blocului. Situația i-a alarmat pe oameni și au încercat să găsească o explicație cum au ajuns acolo, dar și o soluție pentru a-i evacua.

Deschide.MD a luat legătura cu o locatară a blocului respectiv, care ne-a relatat liliecii au fost observați ieri, 21.11.2021, pe holul de la etajul 8 al blocului de locuit. Femeia venea cu copiii de la plimbare, când a observat un liliac într-un colț. Spre seară aceștia erau, deja, în număr de aproximativ 15. 

„Ieri am observat. Am fost cu copiii în parc și când am venit, într-un colț era un liliac. Inițial nu știam ce-i, dar m-am apropiat un pic, am văzut că este un liliac. M-am întâlnit cu un vecin care mi-a spus că de câteva zile ei sunt acolo, au intrat chiar și la cineva în apartament. Ei scot un sunet bizar și nu înțelegeam, poate face cineva reparație, chiar nu înțelegeam... O doamnă de la noi ține flori în hol și ei printre ghiveciurile de flori stăteau. Erau vreo 15 aseară. Soțul meu i-a scos la balconul central. Dimineață copiii se temeau să plece la școală”, ne-a povestit femeia. 

Locatara susține că a încercat să găsească și o explicație privind apariția liliecilor în blocul de locuit. „Probabil din cauza schimbului vremii, aceștia ar fi fost treziți din hibernare din cauza căldurii, iar odată cu răcirea vremii aceștia caută al loc de iernat”, presupune femeia. 

„Mie îmi este frică, aceștia ar putea mușca, iar unii sunt purtători de boli”, a adăugat femeia, subliniind că este necesar ca responsabilii, care se ocupă de asemenea situații, să intervină pentru a-i evacua, dar și pentru a dezinfecta blocul. 

Locatara mai spune că, unii dintre vecini susțineau ideea ca liliecii să fie lăsați la balcon, însă ea afirmă că „nu și-a procurat apartamentul pentru a locui cu liliecii la balcon”. 

Însă totul s-a terminat cu bine. Administratorul blocului a comunicat pentru Deschide.MD că „unul dintre vecini, iubitor de animale, a căutat un loc în afara orașului unde să-i ducă, iar astăzi dimineață au fost evacuați. Liliecii nu mai sunt în bloc”. 

În context, ține să menționăm că o situație similară a avut loc în decembrie 2020. Mai mult de 240 de lilieci s-au adăpostit la balconul unui apartament din sectorul Buciucani al capitalei. Coincidență, sau nu, dar tot la etajul 8. Atunci au intervenit specialiștii, la solicitarea locatarilor, și liliecii au fost duși la Institutul de Zoologie.